6.1 C
Timișoara
vineri 13 februarie 2026

În proiectul Land4Climate s-a semnat contractul de servicii de proiectare

Administrația Bazinală de Apă Banat(ABA Banat) a finalizat achiziția de servicii de proiectare necesare pentru implementarea soluțiilor bazate pe natură pe terenurile private ale partenerilor români din proiectul european Land4Climate.

Asocierea JBA Consult Europe S.R.L. și Aquaproiect S.A. a fost declarată câștigătoare, iar contractul de finanțare a fost semnat în 9 februarie 2026, marcând un pas esențial pentru derularea proiectului.

Contractul vizează realizarea documentațiilor tehnice necesare implementării intervențiilor verzi planificate pe sectorul mijlociu al râului Timiș, zonă pilot a proiectului. De asemenea, contractul prevede asistență tehnică de specialitate pe întreaga perioadă de implementare a proiectului. Durata contractului este până la 31 august 2027, data finalizării proiectului.

Pentru zona pilot, în cadrul proiectului Land4Climate s-a ales restaurarea conectivității laterale a râului Timiș și îmbunătățirea regimului de scurgere a apei în perioade secetoase și de ape mari, prin soluții bazate pe natură, pentru creșterea rezilienței la schimbările climatice. Având ca punct de pornire recomandările dezvoltate în cadrul proiectului de către partenerii academici (universitățile implicate) se vor întocmi documentațiile tehnice pentru implementarea soluțiilor alese, adaptate condițiilor locale din zona pilot.

„Cu elaborarea documentației tehnice pentru măsurile verzi incluse în proiectul Land4Climate se intră în linie dreaptă pentru atingerea obiectivelor asumate, respectiv creșterea rezilienței comunităților și a mediului în fața schimbărilor climatice. Implementarea acestor măsuri vor duce la gestionarea mai eficientă a riscurilor generate de fenomene extreme, precum inundațiile, secetele sau valurile de căldură, în special prin extinderea acestor măsuri și pe terenuri private, nu doar pe cele publice”,
a declarat managerul de proiect, Cătălin Nagy.

Proiectul Land4Climate are o valoare totală de 12.904.833,50 euro, din care 1.304.761 euro sunt alocați pentru activitățile desfășurate de ABA Banat. Proiectul e finanțat integral din fonduri ale Uniunii Europene prin programul Horizon Europe și se derulează până în anul 2027.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ne-am salvat! România a intrat oficial în recesiune tehnică

Economia românească a înregistrat o contracție în ultimul trimestru din 2025 (față de trimestrul anterior), după ce și în toamnă economia scăzuse față de...

Horia Colibășanu prezintă filmul expediției Nanga Parbat 2025

Horia Colibășanu, singurul român care a urcat toți cinci cei mai periculoși munți ai lumii, fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor, prezintă la...

Citește și :