În Banat începe construirea clinicii oncologice unice în România. Va alina suferințele bolnavilor de cancer

615

Veste importantă pentru bolnavii care suferă de cancer din toată ţara! La Clinica de Recuperare Oncologică de la Slatina Nera, din luna august încep lucrările de construcţie a celor 45 de saloane.

După o pauza de un an de zile în care nu s-a mai făcut nimic din cauza birocraţiei, lucrurile încep să se mişte. Astăzi, ISU Reşiţa va elibera autorizaţia pentru securitate la incendiu şi cel târziu anul viitor va avea loc inaugurarea clinicii, dă asigurări profesorul Pavel Chirilă.

Centrul va fi organizat într-o structură arhitecturală de tip sanatoriu. Pacienţii vor fi gazduiţi în saloane moderne, cu un pat şi grup sanitar propriu. De asemenea, de jur împrejurul clinicii va fi amenajată şi o gradină botanică. După 3 ani de investiţii lucrările la departamentul de cercetare au fost finalizate şi toată aparatura a fost instalată. Acum se are în vedere doar ridicarea corpurilor în care vor fi amplasate saloanele pentru pacienţi.

Clinica Nera va fi dedicată în totalitate pacienţilor bolnavi de cancer. Aceştia vor fi îngrijiţi cu atenţie de 30 de măicuţe, absolvente de şcoală sanitară, dar şi de personal specializat. Pâna în prezent în România nu există niciun centru de recuperare oncologică, iar harta incidenţei cancerului indică zona de vest a ţării cu cele mai mari valori de îmbolnăvire, a mai spus doctorul.

Judeţul Caraş-Severin chiar avea nevoie de o astfel de clinică având în vedere statisticile îngrijorătoare ale Direcţiei de Sănătate Publică. Se pare că judeţul nostru ocupă locuri fruntaşe la mai multe tipuri de cancer, cum ar fi: de sân, de col uterin şi de colon.

Vă reamintim că şi echipa Radio România Reşiţa, graţie oamenilor cu suflet mare a reuşit prin intermediul primei ediţii a campaniei umanitare Muzică pentru Viaţă să strângă pentru Clinica Nera în numai şase zile, o sumă extrem de importantă: 195.000 de lei.

sursa: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ