În această săptămână copiii și-au făcut temele altfel – Galerie FOTO

125

În aceste zile peste tot unde întorceai ochii erau grupuri de copii cu dascălii lor, care forfoteau către un loc cât mai interesant. Vorbim despre așa numita săptămână altfel sau școala altfel,. Este un mod de a face educație, mai deosebit decât în orele de clasă de zi cu zi. Cum? Prin metode deosebite dar foarte plăcute și interactive, unde se îmbină cunoștiințele din mai multe materii diverse cu mișcarea, gluma, râsul și ineditul. Se fac vizite la diversele locuri, care ar putea trezi interesul celor mici. De la fabrici, cinematografe, parcuri, muzee ori chiar sedii de instituții administrative. Se vede, se ascultă, se întreabă mai liber decât în ordinea mai strictă din clasă. Dar toate aceste amintiri rămân parcă mai vii. Adică se face tot școală dar mai ALTFEL. Mai puțin dogmatic și cu mai multă libertate.

scoala altfel la muzeu catedrala (1)

Un grup de elevi de clasa a cincea de la școala gimnazială „Avram Iancu” sau „generală 19” cum mai este cunoscută de multă lume au poposit astăzi, într-un loc foarte puțin cunosct de ei dar chiar și de cei mai umblați prin oraș. La muzeul Catedralei Mitropolitane din subsolul sfântului lăcaș au descoperit cu uimire o lume incredibilă. Nu le venea să creadă câte comori de artă se pot cerceta aici. Un loc încărcat de spiritualitate și de vechi dar plin de înțelesuri, încă nebănuite de cei mici.

scoala altfel la muzeu catedrala (13)

Un ghidaj competent au primit de la maica Nicoleta, cea care veghează din calitatea dânsei de muzeograf ca nimeni să nu plece nelămurit de aici. Copii au văzut cu uimire icoane vechi, de sute de ani, pictate de meșteri plini de har dar majoritatea rămași anonimi. Sunt astfel de imagini sfinte zugravite pe lemn, pe pânză sau pe sticlă. Tot aici sunt expuse și încercările unor copii care au participat la cursuri și cercuri de desen și pictură. Se mai pot vedea pietre sculptate provenind de la vechi monumente religioase. Pe o bună parte din ele abia se mai pot distinge cateva slove sau forme decorative. Chiar și piatra îmbătrânește în timp. Vechi ceasloave tipărite cu trei sau patru sute de ani în urmă au atras interesul micilor vizitatori. Au văzut cu uimire că nu prea pot citi nimic. Aici au aflat că în urmă cu un veac și jumătate se scria cu un alt alfabet decât cel cunoscut de ei. Mare interes le-a trezit scrierea chirilică. Tot timpul cereau lămuriri suplimentare. Nu au scăpat de interesul lor vechile artefacte de cult, adunate cu grijă în vitrine.

scoala altfel la muzeu catedrala (9)

Tânăra Paula Cojocariu din clasa a cincea poate va ajunge candva pictoriță. Are deja două lucrări terminate dintre care una expusă aici, la muzeu, în cadrul expozitiei „Lumina Florilor de Paști” vernisată în prezența IPS Ioan Mitropolitul Banatului. A descoperit singură pasiunea pentru pictarea icoanelor iar acum activează într-un cerc de artă de la casa parohială din Mehala, coordonat de „o doamnă profesoară care lucrează și la biserică”. Îi place mult ce face și află că și alte două colege pictează la un alt cerc de artă de la biserica din cartierul Blașcovici.

scoala altfel la muzeu catedrala (4)

Doamna profesoară Claudia Urdea, diriginta acestei clase, este foarte mândră de elevii săi pe care-i consideră copii grozavi. „Este foarte bine venit să vizitam acest muzeu pentru că mulți dintre ei nu îl cunosc. Doar doi-trei copii au ajuns aici, din păcate ceilalți nu au auzit până acum de acest loc. În grup sunt și două mame ale copiilor și nici ele nu au știut ce se află aici. Este foarte interesant să venim aici să cunoaștem aceste valori neprețuite Nu știu cât de mult au înțeles(sunt încă mici) despre importanța acestui muzeu dar vom veni și în anii viitori pentru că cred că le prinde foarte bine. Pot îmbina cunoștiintele de aici cu cele de la unele materii de la școală. De aici vom merge și la Muzeul Banatului la colecția de antichități egiptene. Azi e ziua pentru cultură. Ieri a fost ziua pentru film. Am mai fost și în excursie. Luni am preparat de mâncare la atelierul gastronomic. Am avut activități diverse. Săptămâna asta chiar este foarte frumoasă și plină. Și ne simțim bine. Dar avem la dispoziție doar o săptămână. Totul este foarte important. Este important să vadă muzeele din oraș. Să cunoască orașul. Mulți copii încă nu cunosc orașul lor. Nu cunosc obiectivele sale frumoase. Mulți părinți nu au timp să-i ducă în astfel de vizite și această activitate este foarte bine gândită, noi profesorii putem acoperi o parte din activitatea ce nu este făcuta în familie” a concluzionat diriginta despre acestă activitate „ altfel” ieșită din tipare dar atât de normală.

Acești copii vor fi mult mai câștigați decât cei care vizitează doar un celebru fast-food din centru, care le oferă doar câte o jucărioară la pachetul cu merinde.

LĂSAȚI UN MESAJ