În această după-amiază Piața Unirii se transformă într-un imens teren de sport

74

Vocile să le unim.
Toți iubitorii de sport din oraș sunt așteptați, începând cu ora 17.00, cu o piesă de echipament sportiv pentru a protesta față de situația dezastruoasă a infrastructurii.
Timișoara vrea stadion. Polivalentă. Respect.

Ideile pe care Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria le-a formulat în cadrul petiției Respectați Timișoara!, ce a adunat peste 1700 semnături, au fost acum concretizate. Există întrebări concrete pentru autorități, dar și idei despre ce am putea face toți după 25 mai pentru a ridica nivelul sportului din Timișoara. Acestea au fost concretizate într-un material publicat ieri pe site-ul oficial al asociației – www.druckeria.ro/dupa25mai și vor fi transmise și pe căi oficiale către Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș și parlamentarii de Timiș.


„Începând cu ora 17.00 ne strângem în Piața Unirii din Timișoara, la terasele din jurul pieței și pe spațiul verde din centrul acesteia. Vreme de mai bine de două ore așteptăm alături de noi sportivi seniori și juniori, antrenori, părinți sau suporteri, împreună transformăm Unirii într-un mare teren sportiv! Dacă nu avem baze, ne jucăm în centru!
Vă puteți aduce o piesă de echipament din sportul pe care îl practicați sau îl iubiți. Că e o minge, o pereche de mănuși de box, o rachetă de tenis sau un skateboard, nu contează! Cu siguranță veți găsi un partener de joacă.
În timp ce Piața Unirii e inundată de sport, puteți savura o limonadă, o bere sau un pahar de vin pe una dintre terasele din jur. Garantăm o priveliște minunată și o nouă dovadă că Timișoara noastră e frumoasă și că merită mai mult. Puteți admira Domul Catolic, a cărui reabilitare a fost finalizată recent, dar și clădiri precum Palatul Baroc, Casa Bruck sau cea a Muzeului de Artă sau Palatul Episcopiei Ortodoxe Sârbe.
În jurul orei 19.15 pornim organizat în marș pe traseul str. Vasile Alecsandri – Piața Libertății – str. Alba Iulia – Piața Victoriei – Primăria Municipiului Timișoara – b-dul C.D. Loga – CJT (Palatul Administrativ). Vrem să arătăm că Timișoara vrea sport, vocea noastră trebuie să fie puternică! Vă invităm să veniți îmbrăcați în culorile clubului pe care îl susțineți, cu steaguri ale acestuia și cu mesaje sau scandări prin care să arătați clar și răspicat că orașul nostru are nevoie de sport și de infrastructură sportivă de calitate!”

Asociația Suporterilor Timișoreni Druckeria a apărut în anul 2010 ca răspuns la măsurile luate de stat pentru asigurarea unui climat de siguranță pe stadioane și în afara lor. Scopul principal al asociației este acela de a reprezenta și proteja interesele suporterilor timișoreni, precum și de a promova și proteja imaginea, identitatea, istoria și tradiția sportului timișorean. În ultimii 12 ani ne-am consolidat poziția ca o organizație matură, foarte bine dezvoltată, cu implicare adâncă în diferite paliere ale societății timișorene.

În toată perioada scursă de la înființare ne-am transformat într-un pilon în comunitatea din care facem parte, fiind inițiatori sau colaboratori la nenumărate acțiuni caritabile sau de responsabilitate socială, sprijinul nostru influențând până în prezent și ajungând la zeci de mii de oameni. Un scop important al asociației noastre, asumat încă de la creare, este acela de a păstra aprinsă flacăra memoriei Eroilor care și-au dat viața în timpul Revoluției Române din 1989. Suntem organizatorii Marșului Eroilor, eveniment anual de amploare la care participă sute de timișoreni, dar și a unor evenimente culturale conexe – proiecții de film, expoziții foto, vizite organizate în locurile fierbinți ale Revoluției, sesiuni de discuții, etc.

În anul 2021 am fost partenerii principali ai asociației Timișoara 2023 în implementarea cu succes a programului Sport 21, ce a avut ca temă principală centenarul clubului de fotbal Politehnica Timișoara și evocarea istoriei glorioase a acestei entități sportive. Am colaborat și am oferit sprijin în implementarea activităților proiectului din sfera evenimentelor și acțiunilor culturale – concert punk simfonic Noi din Banat x Filarmonica Banatul pe stadionul Știința, mural de mari dimensiuni reprezentându-l pe Dan Păltinișanu, fotbalist legendar al Poli Timișoara, ediție specială a emisiunii ”În prelungiri” (TVR Timișoara) sau un amplu catalog Politehnica Timișoara 100 reunind materiale realizate de jurnaliști sportivi cunoscuți din Timișoara și București.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.