11.2 C
Timișoara
marți 23 aprilie 2024

Impozite majorate pentru locuitorii unei comune din imediata vecinătate a Timișoarei! video

Aleșii locali din comuna Dumbrăvița au hotărât, în şedinţa de joi a Consiliului Local, mărirea impozitelor pentru case, terenuri şi autovehicule.

Modificările vor fi astfel: cu 50% mai mult pentru case, cu 20 % mai mult pentru autovehicole. Cei care dețin terenuri extravilane vor plăti mai mult cu 100 lei/hectar, în schimb impozitul a rămas neschimbat la terenurile intravilane în curs de constructie. Hotararea CL va intra în vigoare imediat după acordul Prefecturii Judeţului Timiş.

„Aseară am avut şedinţă de C.L, unde pe lângă cele 24 de puncte de pe ordinea de zi, am avut şi mărirea taxelor şi impozitelor pe 2018. La acest punct s-au adus unele modificări, s-a mărit impozitul pe locuinţele rezidenţiale, şi s-a mărit şi impozitul pe maşini.S-a ajuns la aşa ceva findcă populaţia a cerut (prin consilieri), o astfel de mărire, consilierii venind cu propunerea de mărire a impozitului, pentru a putea îmbunătăţii serviciile către populaţie: menţinerea curăţeniei, amenajarea parcurilor, a drumurilor, eu personal având mai multe întâlniri cu diverse persoane care, mi-au solicitat acest lucru. „ a spus Victor Malac, primarul comunei Dumbrăviţa.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui mosnico Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

 O avarie majoră la rețeaua de apă afectează mai multe cartiere din Timișoara

Actualizare, ora 17,20: S-a izolat porțiunea afectată fără a perturba alimentarea cu apă din zonă! Reparația efectivă va avea loc mâine, deoarece există un cablu de...

Sute de vizitatori la Mec Days – Zilele Facultății de Mecanică din UPT

Sute de elevi au venit marți, 23 aprilie 2024, încă de la primele ore, la Facultatea de Mecanică, una dintre cele...

Citește și :