Implementarea proiectelor cu fonduri comunitare, sub observația Comisiei Europene VIDEO

74

În aceast săptămână, au avut loc o multitudine de evenimente organizate de Agenția de Dezvoltare Vest.
Principala sesiune de discuții și dezbateri a avut loc în cadrul INNOMATCH 2019 unde, specialiști din țară, dar și de peste hotare, au avut ocazia de a se întâlni și dezbate cu cetățenii despre bugetul și prioritățile Uniunii Europene privitor la țara noastră. A fost reiterată prioritatea forului continental de a oferi șanse egale tuturor cetățenilor săi pentru un mod de viață sustenabil ce va avea în vedere o proiecție pe mai mulți ani (sau chiar decenii) în avans. Doar cu planuri coerente pe mai mult timp se pot dezvolta armonios.

Au fost dezbătute bugetul și prioritățile UE pentru exercițiul următor de șapte ani dintre 2021-2027. Din parte Executivului de la București a participat Ioan Marcel Boloş, ministrul Fondurilor Europene din România.
Astfel, vizita condusă de doamna Vittoria Alliata de Villafranca, director în cadrul DG Regio – Direcția Generală pentru Politică Regională și Urbană a Comisiei Europene, a avut și o componentă practică la investițiile făcute de agenții economici și autoritățile ce au beneficiat direct de fonduri. Vittoria Alliata de Villafranca a vizitat câteva proiecte implementate cu finanțare europeană în municipiul Timișoara. Dar cunoaște foarte bine și situația din celelalte județe ale regiunii de dezvoltare. Vittoria Alliata de Villafranca este responsabilă de implementarea fondurilor structurale şi de investiţii europene în Bulgaria, Croaţia, Ungaria, România şi Slovenia.

Joi a avut loc și o conferință de presă în care doamna director și-a prezentat concluziile, în cadrul unei conferințe strâns legate de proiectele de dezvoltare urbană de la nivelul municipiilor reședință de județ pentru perioada 2021-2027. Acestea trebuie să devină mult mai prietenoase cu locuitorii săi. Se va încuraja transportul alternativ de masă în dauna celui individual cu autoturisme proprii mari poluatoare, dar și consumatoare de timp și resurse.
Făcând o comparație cu alte zone ale țării, Vittoria Alliata de Villafranca crede că toată partea din jurul Capitalei este extrem de atrăgătoare pentru investitori. Dovadă, faptul că acolo se construiește și se ridică afaceri de la zero cu o rapiditate remarcabilă. Și zona de Vest are un potențial uriaș și proiecte interesante. Dar marea problemă de aici este inegalitatea între Timiș și Hunedoara, de exemplu.

La întâlnire au participat și patru reprezentanți ai primăriilor locale. Aceștia s-au declarat mulțumiți de implementarea fondurilor.

Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, a făcut, de asemenea, aprecieri despre stadiul de absorbție a fondurilor europene, despre care a declarat că are un ritm mulțumitor.

LĂSAȚI UN MESAJ