IMAGINI îngrozitoare! Cadavre jupuite și abandonate pe un drum din vestul țării!

3065

Imagine oribilă pe marginea drumului dintre satele Inceşti (comuna Ceica) şi Bicăcel (comuna Lăzăreni) din Bihor: cadavrele a doi viţei au fost abandonate joi cam la jumătatea distanţei între cele două sate, într-un loc mai puţin umblat, animalele fiind jupuite de piele, iar carnea „decupată” doar de pe pulpele din faţă.

cadavre-vitei_(4)1

Fotografiile au fost postate pe Facebook de un bihorean şi au fost distribuite de numeroşi utilizatori ai reţelei sociale, oripilaţi de privelişte.

cadavre-vitei_(1)1

Contactat de bihoreanul.ro, primarul comunei Lăzăreni, Cristian Paul, a declarat că animalele au fost găsite în prima parte a zilei de joi, chiar de către fiul său, care a anunţat atât Primăria, cât şi medicul veterinar concesionar din zonă şi Postul de Poliţie comunal.

„Erau doi viţei, unul cam de 150 de kilograme, celălalt de vreo 200 de kilograme. Cadavrele au fost abandonate, probabil, chiar de stăpânii animalelor. Probabil au murit asfixiate, pentru că nu aveau tăieturi la gât şi nu au fost înjunghiate, iar proprietarul, ca să scape de o cheltuială, a lăsat cadavrele pe marginea drumului. Le-a jupuit ca să nu fie identificate, şi din acelaşi motiv le-a luat şi crotaliile de identificare de la urechi”, a spus edilul din Lăzăreni.

Acesta a făcut legătura între incident şi faptul că miercuri, cu o zi înainte de găsirea cadavrelor, la Ceica a fost zi de târg, aşa că proprietarul ar putea fi, totuşi, identificat.

La fel crede şi purtătorul de cuvânt al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, dr. Aurel Indrie: „Chiar dacă au fost jupuite şi crotaliile luate, există posibilitatea să aflăm care proprietar de viţei a rămas fără cele două animale. Vom vedea cui îi lipsesc”.

Cele două cadavre au fost ridicate de pe marginea drumului chiar în cursul după-amiezii de joi, după ce Primăria a contactat de urgenţă firma specializată în neutralizarea resturilor de animale cu care are contract.

sursă: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.