Ilie Bolojan, despre o posibilă candidatură la președinție: Nu se pune problema

86

Liberalul Ilie Bolojan, preşedinte al CJ Bihor şi fost primar al Oradei, a declarat la Digi 24, întrebat despre o eventuală candidatură a sa la Preşedinţie, că nu se pune această problemă, el considerând că ”fiecare om trebuie să-şi facă o analiză a capacităţilor pe care le are şi unde poate livra mai mult”, notează News.ro.

„Nu se pune această problemă. Eu cred că fiecare om trebuie să-şi facă o analiză a capacităţilor pe care le are şi unde poate livra mai mult. Fiecare poziţie necesită o anumită expertiză şi atunci, fiecare om îşi poate face o analiză personală. Nu e uşor să faci asta, pentru că de obicei, riscăm să ne supraevaluăm”, a declarat politicianul liberal cu privire la o eventuală candidatură a sa pentru Cotroceni.
În ceea ce priveşte succesul său ca edil al Oradei, Bolojan îl pune şi pe seama conjuncturii.
„Eu am reuşit – susţinut de colegii mei, cu echipe puternice în spate, cu o conjunctură care ne-a ajutat. Gândiţi-vă că dacă eşti primar în vestul României, ai şanse mult mai mari să ai investiţii străine decât un primar de la Vaslui, de exemplu, din estul României, pentru că n-are autostrăzi. Una este să ai un patrimoniu, cum a avut oraşul Oradea, lăsat de cele trei comunităţi, maghiară, română şi evreiască, pe care să îl reabilitezi, şi alta e să ai cvartale de blocuri comuniste în care n-ai ce să faci. Deci, a fost şi o conjunctură care m-a ajutat”, a arătat Ilie Bolojan.
Concluzia sa este că fiecare trebuie să dea tot ce poate, acolo unde se află şi că actuala lume politică trebuie să pregătească transferul către noile generaţii.
„Prin urmare, eu ce cred? Că trebuie să avem decenţa să livrăm maxim posibil în condiţiile date, acolo unde suntem fiecare dintre noi, şi sigur, ce se va putea întâmpla în viitor, care este situaţia…
Părerea mea este că actuala lume politică – şi eu mă refer la ea – trebuie să pregătească transferul către noile generaţii, în aşa fel încât lucrurile bune pe care le-am învăţat noi să le putem să le transferăm noilor generaţii şi ei, cu altă viziune, cu mult mai multe cunoştinţe acumulate vizavi de ţările către care noi ar trebui să ne dezvoltăm ca prosperitate, ca direcţie de dezvoltare, să facă ca acele lucruri să devină realitate mai repede în România”, a declarat Ilie Bolojan.

LĂSAȚI UN MESAJ