A trecut perioada cea mai acută a izolării sociale impuse de virusul despre care se spune că poate pune în pericol întreaga planetă. Poate că am scăpat, poate vor mai continua unele măsuri de combatere a epidemiei venită din Orient.
De scurtă vreme s-a reluat bunul obicei al întâlnirilor literare de vineri de la Orizont (cum este cunoscută în mod colocvial sala de cenaclu a Uniunii Scriitorilor Timișoara).
A fost un lucru bun sau dimpotrivă dezastruos izolarea forțată a condeierilor bănățeni? După primele ședințe cu public, criticul literar Cornel Ungureanu, președintele filialei, prezintă bilanțul acestei perioade. Concluzia: izolarea a adus multe pagini inedite, ce poate nu ar fi fost scrise în condiții normale.
– Domnule profesor, așa cum ați observat în deschiderea discuției de azi a fost o vacanță lungă. Un an de pauză forțată. Ce credeți, în această perioadă, scriitorii au fost vrednici și au scris mai mult decât de obicei sau au fost și ei în vacanță?
– Au scos mult mai mult decât de obicei. Dacă vă uitați, în jurul meu sunt foarte multe cărți ale scriitorilor din țară și de aici. Sunt autori care speriați și-au adunat toate scrierile în volume. Ioan Jurcă Rovina mi-a dat dramaturgia lui în două volume uriașe. Paul Eugen Banciu are câteva romane în sertar și câteva romane apărute. Dintre acestea, unul vreau să-l lansam săptămâna viitoare.
S-a scris foarte mult. S-a scris foarte mult și fiindcă era o sperietură. Scriitorii erau speriați că nu se mai citește. Nu mai avem niște modele care să atragă atenția. Lumea nu mai citește. Lumea nu mai e interesată de cărțile noastre… Cum să zic… întâlnirile de vineri de aici (de la sala de cenaclu a Uniunii Scriitorilor) au dispărut. De ani întregi, de douăzeci sau treizeci, în fiecare vineri, de la ora 12 la 13, era o întâlnire. Au dispărut întâlnirile de vineri. Scriitorii nu se mai adunau, nu se mai discuta. Se scria!
Mulți mi-au atras atenția că nu au fost sărbătoriți la 70, 75, 80 de ani. Aveam întâlniri cu cei care ajungeau la o anumită vârstă. Erau aniversări, erau comemorări. Se trăia în amintirea literaturii. Se trăia prin literatură… Ei, acum am ieșit din sezonul virusului Covid. Sperăm că ne vom întâlni din nou, sperăm că vom avea cititorii noștrii, că ne vom întâlni cu cărțile importante și cu scriitorii importanți ai filialei Timișoara.
– Din câte știți dumneavoastră și cred că le știți cel mai bine, a mai fost vreodată o așa de îndelungată perioadă de pauză în activitatea filialei Timișoara?
– Nu a mai fost niciodată de douăzeci de ani. Sau de treizeci de ani. Erau întâlniri desfășurate săptămânal. Niciodată nu se prelungeau prea mult. Înainte de `89 erau așa numitele chefuri ale așa numitei boeme. Era un fel de a trăi literatura. După 1989 au urmat aceste întâlniri de vineri. Eu cred că am așezat stilul acesta de o oră. Ca să nu plictisescă, să atragem atenția asupra unei cărți ori a unui autor. E foarte important, totuși, să ne vedem. Să discutăm. Există o filială a scriitorilor, unde să stăm împreună, să discutăm împreună, să rămânem împreună.
În lumea artelor, a literaturii există un fel de egoism. O personalitate întotdeauna vrea să rămână el singur. Să rămână cel mai important. Ori aici, cred, deosebit de important este să rămânem împreună.
