9.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

Iată ce pățești dacă nu-ți protejezi ochii de soare!

Te-ai dat cu cremă fotoprotectoare și crezi că ești pregătită pentru a stat câteva ore în soare, nu? Nu așa de repede! Pielea ta nu este singura care are nevoie de protecție solară. Și ochii trebuie să fie protejați, căci expunerea la ultraviolete (UV) poate afecta corneea.

Probabil știi de când erai copil că privitul unei eclipse de soare fără protecție este periculos pentru ochi. Nu numai asta poate duce la arsuri solare la nivelul globului ocular, ci te poți alege cu arsuri și din cauza luminii soarelui reflectate în nisip, apă, gheață sau zăpadă. Cu aceleași probleme te poți confrunta și dacă te bronzezi la solar.

Semne că te confrunți cu arsuri oculare

Probabil că nu ai observat imediat că soarele ți-a afectat ochii în timp ce te bucurai de anumite activități în aer liber. Dar, la câteva ore de la expunere, te-ai confruntat cu: roşeaţă, sensibilitate la lumină, spasme ale pleoapelor, senzația de mâncărime, vedere încețoșată, dureri de cap?

Expunerea mai lungă la soare cauzează simptome mai severe, cum este pierderea pe termen scurt a vederii.

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), zapada poate reflecta până la 80 % din radiațiile UV, care pot distruge celulele exterioare ale globului ocular. Situația favorizează orbirea temporară, care revine la normal în câteva zile.

Ce să faci dacă ai arsuri oculare

Stai câteva ore într-o cameră întunecată.

Rezistă tentației de a te freca la ochi.

Pune un prosop rece peste ochi, de mai multe ori pe zi.

Folosește lacrimi artificiale.

Nu purta lentile de contact până când ochii nu și-au revenit în totalitate.

Stai departe de soare cât mai mult posibil. Dacă trebuie ieși din casă, poartă ochelari de soare și nu te uita direct la soare.

Dacă te confrunți cu dureri foarte mari și vederea ți-a fost serios afectată, mergi de urgență la oftalmolog.

Cum previi arsurile solare ale globului ocular

Din fericire, astfel de neplăceri pot fi evitate. Cel mai important lucru pe care trebuie să-ți faci este să porți ochelari de soare. Cumpără-i doar pe cei care te protejează atât de razele ultraviolet A, cât și cele B.

Rama ochelarilor de soare trebuie să-ți acopere complet ochii, iar lentilele ar trebui să aibă, de asemenea, o nuanță uniformă, preferabil una cu tentă gri.

Sursa: clickpentrufemei.ro

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Modificare importantă privind cardul național de sănătate

Pentru a veni în sprijinul asiguraților și a-i scuti de drumuri suplimentare la casa de asigurări, începând cu data de 26 martie s-a modificat...

Citește și :