I-au întors spatele. Gest fără precedent al medicilor, la adresa premierului VIDEO

723

Premierul belgian Sophie Wilmes a fost întâmpinată cu răceală în cadrul unei vizite într-un spital. Personalul medical s-a întors cu spatele la premier, acesta fiind un mesaj de protest față de problemele întâmpinate de spitale în perioada de pandemie.

Personalul medical de la un spital din Bruxelles i-a făcut o primire glacială şefei guvernului Sophie Wilmes, întorcându-i spatele în cursul vizitei sale la această unitate în contextul pandemiei de COVID-19, relatează France Presse, potrivit Agerpres .

Infirmierii şi alţi membri ai personalului medical s-au aliniat la intrarea în spitalul Saint Pierre din Bruxelles când Sophie Wilmes a sosit sâmbătă şi i-au întors ostentativ spatele la apropierea maşinii oficiale.

Personalul a protestat astfel împotriva lipsei de resurse a spitalelor şi a decretelor oficiale care pot să-i oblige să lucreze dacă criza de COVID-19 o cere, potrivit presei belgiene.

„Situaţia sanitară, protecţia, încărcătura mentală, valorizarea meseriei, finanţarea asistenţei medicale, niciun subiect nu a fost ocolit”, a scris şefa guvernului într-o postare pe Twitter.

Belgia a fost lovită dur de pandemie, cu o rată deceselor printre cele mai ridicate în lume. Dar contaminarea pare să fi încetinit şi ţara începe să-şi ridice măsurile de izolare.

Potrivit ultimelor cifre oficiale, difuzate duminică, Belgia – care are 11,5 milioane de locuitori – a înregistrat 55.280 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 9.052 decese.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.