I-au dat viață, dar au decis să rămână necunoscuți. Povestea emoționantă a tinerei care își caută părinții la Timișoara

201

O tânără de 21 de ani născută la Timișoara pe data de 15 februarie 1997 și adoptată la vârsta de un an și jumătate de o familie din Belgia își caută părinții biologici.

Prin intermediul rețelei de socializare Facebook, Alina Ionescu speră că va afla ceva despre părinții care i-au dat viață în urmă cu 21 de ani, dar care, din păcate, au dorit să rămână necunoscuți. Tânăra povestește că în dosarul de adopție, părinții ei biologici nu figureaza nu numele. Cu toate acestea, își dorește foarte mult să afle cine sunt și nu îi judecă în niciun fel, ci dimpotrivă, le este recunoscătoare că i-au dat viață.

Iată povestea Alinei, făcută publică pe pagina de Facebook ”Copiii niciodată uitați ai României”:

” SALUTĂRI DIN BELGIA, eu sunt IONESCU ALINA.

M-am născut în TIMIȘOARA la data de 15 Februarie 1997. La scurt timp după naștere am fost transferată în secția distrofici a Spitalului clinic de copii nr 3 Louis Turcanu, iar de aici, la vârsta de 1 an și 5 luni am fost adoptată de o familie minunată și iubitoare.

Adopția mea a fost făcută prin intermediul Fundaţiei din București „COPII FERICIȚI”.

Sunt în căutarea mamei mele biologice despre care nu există nici o informație. Din nefericire, in documentele mele de adopţie nu este trecută identitatea ei, deoarece nu a fost niciodată cunoscută de maternitatea în care m-am născut. Nu se stie nici macar dacă numele de familie IONESCU îmi aparține cu adevărat! În dosarul meu de adopție, ambii părinți figurează necunoscuți, la fel în registrul maternității și a spitalului sus menționat, așadar sunt un caz mai dificil de rezolvat, dar sper eu, nu unul imposibil.

Sper din suflet că nimeni de aici nu îmi va judeca mama, eu personal nu aș putea judecao niciodată deoarece mia dat cel mai de preț lucru din lume: viață. Sigur ceva a determinato să ia această decizie cu mine! Dacă doriți să mă ajutați, puteți să DISTRIBUIȚI foarte mult anunțul meu de aici în speranţa că va ajunge și la mama mea. Vă mulţumesc anticipat !”

Fotografia postată de The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.