Hoţii întârzie trenurile care merg de la Timişoara la Bucureşti

736

Două trenuri de călători înregistrează întârzieri de aproape o oră și, respectiv, o oră jumătate, la sosirea în București deoarece instalația de semnalizare și dirijare a traficului din zona Chiajna-Grădinari este nefuncțională, după ce au fost tăiate și furate cablurile de semnalizare, a anunțat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

Este vorba despre trenurile care sosesc de la Craiova și din Timișoara, prin Craiova.

„Instalația de semnalizare și dirijare a traficului din zona Chiajna-Grădinari este nefuncțională, circulația se desfășoară până la remediere pe un singur fir, prin comandă telefonică. Cauza: persoane încă neidentificate au tăiat și au furat cablurile de semnalizare. Se înregistrează întârzieri în traficul trenurilor care tranzitează zona Chiajna-Grădinari”, a spus aceasta.

În acest moment două trenuri de călători înregistrează întârzieri în graficul de circulație. Este vorba despre trenurile IR 15990 și IR 1696 care sosesc de la Craiova, respectiv Timișoara, prin Craiova. Potrivit sursei citate, trenul IR 15990 București — Craiova are 50 de minute întârziere, iar trenul IR 1696 Timișoara Nord — București, 90 de minute.

Pe relația București-Constanța nu sunt întârzieri, a subliniat reprezentantul CFR SA.

„Celelalte trenuri care ajung sau pornesc din București Nord spre alte direcții nu înregistrează întârzieri”, a adăugat Oana Brânzan.

Ea a mai spus că, pentru înlocuirea cablurilor furate și remedierea defecțiunii, se va interveni după ce reprezentanții Poliției TF vor termina măsurătorile și verificarea zonei pentru amprente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.