Guvernul permite redistribuirea laptelui și a cornului spre organizații umanitare, spitale sau centre sociale

43

Guvernul a a probat redistribuirea laptelui, a cornurilor, a merelor sau a biscuiților spre organizații umanitare, spre spitale sau centre sociale, în cazul în care școala va începe în toamnă tot în meiul on-line.

Inițiativa a pornit din Timiș, de la președintele Consiliului Județean, Călin Dobra. Acesta a atras atenția că zeci de tone de produse alimentare riscă să se strice sau să fie distruse pentru că nuu exista un cadru legal prin care destinația lor să fie schimbată.

”Prin acest act normativ se creează cadrul legal ca în situaţia suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, disponibilul de produse contractate și nedistribuite să poată fi redistribuit către organizaţii umanitare, unităţi sanitare, de asistenţă socială, de îngrijire şi asistenţă medico-socială sau în favoarea beneficiarilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, în baza unei metodologii stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, a transmis Prefectura Timiș.

De asemenea, s-au stabilit condiţiile pe care stocurile de produse contractate rămase nedistribuite la data suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi redistribuite altor beneficiari.

Astfel, produsele trebuie să se fi aflat în stocul furnizorului la data suspendării cursurilor în unităţile de învăţământ preuniversitar, respectiv 11 martie 2020; produsele aflate în stoc au fost fabricate/achiziţionate în scopul distribuirii conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 559/2019; produsele să corespundă întocmai, din punct de vedere al denumirii şi caracteristicilor, cu cele prevăzute în contractele/acordurile-cadru de furnizare; să fie produse gata de consum, în sensul că nu mai necesită prelucrări suplimentare, cu excepţia merelor care pot fi spălate şi ambalate, fără ca aceste operaţiuni să conducă la creşterea preţului prevăzut în contractele/acordurile-cadru de furnizare; să poată fi inventariate cantitativ şi calitativ la furnizor, atât faptic cât şi scriptic, în baza documentelor de evidenţă a gestiunii; data durabilităţii minimale să nu fie depăşită la momentul redistribuirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.