Guvernul aprobă astăzi măsuri de limitare a cheltuielilor. Ce se întâmplă cu veniturile bugetarilor, cu pensiile și alocațiile

76

Astăzi are loc ședința de guvern în care vor fi adoptate măsuri menite să limiteze cheltuielile bugetare. Guvernul pregătește terenul pentru bugetul din 2021. Pentru a se încadra în deficitul de 7% pe care și l-a propus, Executivul plafonează, de pildă, veniturile bugetarilor, iar pensiile speciale sunt amânate cu încă un an, la fel și creșterea salariilor din învățământ.  Toate măsurile de pregătire a bugetului pentru 2021 vor fi cuprinse într-o ordonanţă de urgenţă care urmează să fie aprobată în ședința de guvern.

La capitolul înghețarea veniturilor bugetarilor intră salarii, sporuri, prime, care vor fi plafonate la nivelul celor din 2020. Măsura privește și salariile demnitarilor, pensiile parlamentarilor, ale magistraților, militarilor, membrilor Curții de Conturi etc.

Va fi amânată în continuare acordarea venitului minim de incluziune pentru aprilie 2022. Este un venit care nu a fost acordat din momentul în care s-a dat legea, a fost amânat de la un an la altul. Ar fi trebuit să vină în ajutorul familiilor sau persoanelor singure care au o situație financiară precară.

Sunt însă și măsuri care vin în sprijinul persoanelor care au fost afectate financiar de pandemie. Astfel, va fi prelungit termenul de eșalonare a ratelor până la 31 martie 2021.

Alocațiile ar urma să crească în 2021 cu 20 la sută, însă nu este însă clar de când și în ce mod. Punctul de pensie va crește cu 8 la sută, dar abia din septembrie. Și salariul minim ar urma să crească, după discuțiile dintre patronate, sindicate și prim-minstru, dar cuantumul îi nemulțumește pe sindicaliști.

Măsuri pregătite de Guvern
  • creșterea alocațiilor cu 10% la 1 ianuarie 2021 și cu încă 10% în august
  • creșterea punctului de pensie cu 8% din septembrie
  • majorarea salariilor profesorilor, amânată până în decembrie
  • înghețarea veniturilor bugetarilor la valoarea din 2020
  • înghețarea salariilor demnitarilor
  • înghețarea pensiilor speciale pentru 2022
  • suspendarea pensiilor speciale pentru primari până in 2022
  • amânarea venitului minim de incluziune pentru aprilie 2022
  • voucherele de vacanță se vor emite doar în format electronic
  • amnistia fiscală la penalități prelungită până la 31 martie 2021
  • prelungirea termenului de eșalonare a datoriilor până la 31 martie 2021
  • rambursarea TVA cu control ulterior are un nou termen: 31 martie 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.