Noul stadion al Banatului este una dintre cele mai importante investiții de infrastructură care urmează a fi făcute în Timișoara, va costa peste 137 milioane de euro, bani de la Compania Națională de Investiții, Consiliul Județean Timiș contribuind din bugetul propriu cu 7 milioane de euro.
Săptămâna viitoare se va emite avizul final pentru indicatorii viitorului stadion al Timișoarei a anunțat, marți, 21 noiembrie 2023, Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș. Acesta va fi ultimul pas înaintea demarării procedurilor de emitere a hotărârii de guvern pentru demararea construcției arenei.
„Săptămâna viitoare vom avea avizul finalul CTE pentru arena care va înlocui stadionul Dan Păltinișanu! Marți dimineață voi fi prezent la București ca să susțin, din nou, cauza noului stadion pentru Timișoara. În cadrul ședinței vor fi aprobați indicatorii tehnico-economici, ultimul pas de făcut pentru obținerea hotărârilor de Guvern. Se vor discuta specificațiile tehnice și completările la proiect rezultate din faza de analiză, sper ca vocea Timișoarei și a suporterilor să se facă auzită!”, a scris Alexandru Proteasa pe Facebook.
La trei ore de la postarea lui Preoteasa, a venit rândul lui Alfred Simonis, preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor şi preşedinte al PDS Timiş, să vină cu precizări legate de stadion.
„Promisiunea premierului Marcel Ciolacu, făcută la Timișoara în urmă cu o lună și jumătate, că în orașul nostru se va construi un nou stadion, este tot mai aproape de fi dusă la bun sfârșit. Săptămâna viitoare, indicatorii tehnico-economici urmează să fie aprobați în ședința CTE de la Ministerul Dezvoltării, dacă documentele trimise de Consiliul Județean Timiș sunt complete, iar mai apoi Guvernul va da cele două hotărâri, cea de demolare, iar mai apoi de alocare a fondurilor necesare construirii noului stadion Dan Păltinișanu. Voi face toate diligențele necesare pentru a mă asigura că cele două hotărâri ale Guvernului vor fi emise în cel mai scurt timp posibil. Am mai spus-o și repet: în Banat, vorba-i vorbă! Nu mai pierdem timpul, facem stadion la Timișoara!”, a transmis Alfred Simonis.
Săptămâna trecută, între Alexandru Proteasa și Altfed Simonis a izbucnit o veritabil scandal, PNL și PSD solicitând demisii reciproce.
Simonis a amenințat că PSD va face o plângere penală împotriva vicepreşedintelui PNL al Consiliului Judeţean, Alexandru Proteasa, pe care îl acuză de „combinații penale pe bani publici”. În replică, PNL a cerut PSD să-i retragă sprijinul politic lui Alfred Simonis, pe care l-au acuzat, de asemenea, de fapte de coropţie.
Noul stadion al Banatului este una dintre cele mai importante investiții de infrastructură care urmează a fi făcute în Timișoara, va costa peste 137 milioane de euro, bani de la Compania Națională de Investiții, Consiliul Județean Timiș contribuind din bugetul propriu cu 7 milioane de euro. Arena va avea 32.000 de locuri.
Sursa: https://adevarul.ro/
[…] Guvernul a anunțat demolarea Stadionului Dan Păltinișanu. Șeful PSD Simonis îi dă peste gură … […]