3.1 C
Timișoara
sâmbătă 7 decembrie 2024

Guvernare, haine grele! Apar primele conflicte între PNL și USR din cauza împărțirii ministerelor

Planurile liberalilor de împărțire a posturilor în viitoarea coaliție de guvernare nu sunt pe placul USR-PLUS. Negocierile nu au început oficial încă, dar sunt câteva propuneri care ridică probleme în partidul condus de Dan Barna și Dacian Cioloș.

Prima nemulțumire este legată de postul de președinte al Camerei Deputaților pe care USR-PLUS îl dorea pentru Dan Barna, însă liberalii îl rezervă pentru Ludovic Orban, după demisia acestuia de la șefia Guvernului.
 
Conducerea Senatului propusă de liberali nu este o miză pentru USR-PLUS.
 
Liberalii vor să rămână de asemenea, cu ministerele Justiției și Finanțelor. Și aici apare o problemă pentru că USR-PLUS vrea neapărat unul dintre aceste ministere avizatoare obligatoriu, mizând pe ministerul Justiției, luând în calcul că liberalii nu vor renunța la Finanțe. Un minister pe care cei de la USR nu-l vor este cel al Educației.
De altfel, Dan Barna a declarat într-o intrevenție televizată că USR vrea să fie un partener la guvernare, nu partid „ajutător” al PNL. El a comentat că a văzut variante vehiculate că PNL vrea toate ministerele avizatoare și de forță.
„E o soluție mai bună ca USR-PLUS să ia șefia Camerei, dacă președintele vine cu un premier de la PNL”, a mai spus Barna.
Sursa: m.hotnews.ro

Alte subiecte :

Două mașini s-au izbit în Chișoda! Poliția a deschis un dosar penal

Două mașini s-au izbit sâmbătă într-o intersecție din Chișoda. Este vorba despre un mașina condusă de o femeie de 35 de ani, care s-a...

VIDEO | Un bărbat din Lugoj, dus la audieri în urma susținerii mișcării legionare în mediul online

În mai multe județe din țară, dar și în Timiș au avut loc sâmbătă percheziții, într-un dosar de promovare a genocidului, xenofobiei, a doctrinelor...

Citește și :