9.1 C
Timișoara
vineri 13 februarie 2026

Grupuri de migranți, cu taxi spre Occident

Doua grupuri de migranți au fost oprite să treacă granița în Ungaria, la vama Turnu, județul Arad. Acestea erau formate din 7 persoane care călătoreau spre frontieră cu taxiuri.

„În data de 18.07.2020, în jurul orei 18.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţie de Frontieră Turnu – I.T.P.F. Oradea, aflați în misiune pe comunicaţia Arad –Variaşul mic, la aproximativ 500 de metri de frontieră, au descoperit în două autoturisme care circulau în regim taxi, conduse de doi cetățeni români, şapte cetăţeni străini – doi bărbaţi, două femei şi trei minori. Întrucât aceştia nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări”, a transmis Politia de Frontieră.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele respective sunt cetăţeni din Siria şi Afganistan, adulţii cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, iar minorii cu vârste cuprinse între un an şi patru ani. Adulții au declarat că se îndreptau către frontiera cu Ungaria cu intenția de a ajunge într-un stat din spațiul Schengen.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări privind încălcarea regimului frontierei de stat, iar persoanele vor fi preluate de Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Timişoara, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Din 15 februarie 2026 compania RETIM va avea o nou conducere interimară formată din Dragoș Tomescu – Director General și Radu Merica – Director...

RETIM Ecologic Service S.A. anunță că începând cu 15 februarie 2026, dl. Dragoș Tomescu va ocupa funcția de Director General al societății, în timp...

Ne-am salvat! România a intrat oficial în recesiune tehnică

Economia românească a înregistrat o contracție în ultimul trimestru din 2025 (față de trimestrul anterior), după ce și în toamnă economia scăzuse față de...

Citește și :