Acest an ce a început sub cele mai bune auspicii în ianuarie avea foarte repede să se dovedească a fi unul cât se poate de nefavorabil întregii omenirii, indiferent de meridianul pe care se vor fi aflat oamenii. Se dovedește că vorba spusă cândva, cu marele sat mondial, este cât se poate de îndreptățită. Dacă cineva strănută mai tare la capătul Orientului se aude în câteva momente peste mări și oceane la antipozi.
NU te mai poți ascunde niciunde de efectele globalizării. Orice rută comercială transcontinentală capătă „amploarea unei ulițe prăfuite de la sat pe care circulă libere cârdurile de gâște.

Oricâte tehnologii moderne am avea la dispoziție, oricât de multe fonduri am avea de cheltuit se pare că fiecare fir de praf aruncat în angrenajul lumii îl poate gripa până la blocarea cvasitotală a marii locomotive.
În afara de tot ce înseamnă electronică și comunicațiile de mare performanță se pare că restul științei acumulate în ultima sută (ori două) de ani, ne găsește tot la nivel de dat cu părerea la orice necaz ce depășește banalul obișnuit. Dacă cu un secol în urmă omenirea a fost lovită de o teribilă pandemie de gripă ce a dus cifra victimelor la cote greu de înțeles azi, iată că ne aflăm din nou în aceiași situație.

Omenirea este din timp în timp prinsă cu nădragii în vine de orice virus ce începe să zburde. Toate evenimentele ce vin pe neanunțate ne iau prin surprindere. Omul nu prea dorește să învețe din exemplele trecutului.
În 1918 tot un virus a lovit planeta. După multe bâlbe s-au dat sfaturi simple: folosiți măști de protecție (poate că atunci le spunea altfel) dar în principiu tot o cârpă legată la gură era. Și populația era îndemnată să se spele pe mîini cu oțet sau spirt. Adică ne aflăm la același nivel de de prime măsuri. Poate doar oțetul a dispărut între timp din arsenalul „igieniștilor de ocazie”.

Cine crede că suntem mult mai deștepți și mai pregătiți să reflecteze la cele întâmplate la finalul Marelui Război ce a schimbat Europa veche. A venit o gripă ce a bulversat totul.

Să vedem ce a fost acea teribilă gripă spaniolă din primul sfert de secol XX?

Gripa spaniolă a fost o groaznică boală, de tip gripal, ce a făcut mai multe victime decât războiul însuși. A apărut în timpul Primului Război Mondial, la început ca o banală răceală de care nimeni nu se îngrijora. Unii specialiști o aseamănă cu gripa aviară din secolul nostru.
Condițiile inumane din tranșeele frontului, igiena ce lipsea aproape în totalitate au accentuat situația. Numărul greu de estimat al victimelor ce erau înmormântate în gropi comune a fost un alt factor favorizant al răspândirii bolii. S-a extins în multe țări odată cu întoarcerea militarilor de pe front, afectând în principal tinerii și având o rată de mortalitate ridicată.

Chiar dacă prima conflagrație mondială nu a fost cauza directă a gripei, mișcările masive de trupe au ajutat la extinderea bolii. Savanții cred că sistemul imunitar al soldaților era slăbit datorită tensiunii luptelor, atacurilor chimice, mărind astfel probabilitatea de a se contracta boala. Lipsa hranei sănătoase ar fi o cauză în plus a degradării trupurilor militarilor.

Numărul mare de călatori soldați și modernizarea sistemului de transport a făcut posibil propagarea pandemiei într-un evantai mare de comunități. Cauza bolii nefiind încă cunoscută, mijloacele de tratament au fost reduse, de cele mai multe ori tradiționale: chinină, aspirină, ceaiuri, tonice cardiace (camfor) etc.

E greu și azi de estimat numărul victimelor. Virusul, se pare, că a făcut între 50 de milioane și 100 milioane de victime între 1918 și finalul anului 1919. Se dă ca fiind sigură estimarea că ar fost una dintre cele mai letale pandemii, după Moartea Neagră, din istoria umanității. Multe dintre victime au fost persoane tinere și sănătoase, gripa spaniolă fiind total diferită de celelalte pandemii care au afectat copii, bătrâni și persoane cu sănătatea deja slăbită.

Se crede că boala a fost observată prima dată în Fort Riley, Kansas, Statele Unite la 11 martie 1918. Deci nu are nici o legătură cu Spania ce doar i-a împrumutat numele. Debutul brusc al pandemiei și rata ridicată a mortalității au fost fără precedent, iar mulți, mulți ani mai târziu continuă să servească drept avertisment serios asupra pericolelor continue ale gripei.

Cercetătorul australian Frank Macfarlane Burnet a declarat că prima gripă virulentă a apărut în Statele Unite și s-a răspândit de acolo odată cu mișcarea trupelor. Astăzi, mulți suspectează că hub-ul de pornire ar trebui să fie căutat în Kansas, comitatul Haskell. Aici, Loring Miner a tratat o serie de pacienți cu gripă neobișnuit de severă. Medicul a descris boala drept foarte rapidă și potențial fatală. Minert era atât de îngrijorat încât a raportat Autorității de Sănătate Publică din SUA, Pat. La Serviciul de Sănătate Publică, dar nimeni nu s-a ocupat de acest aspect. Nu a primit niciun sprijin. Nimic nou. Și acum după un secol nu prea au fost băgate în seamă primele semnale.

Abia în primăvara anului 1918, Public Health Report a publicat un raport despre gripa neobișnuit de severă. La sfârșitul lunii februarie, din cel puțin trei dintre comitate au pornit recruți în tabăra de antrenament Camp Funston. Un bucătar s-a îmbolnăvit pe 4 martie, iar trei săptămâni mai târziu, 38 de oameni au murit și 1.100 au fost grav bolnavi într-o tabără care adăpostea în medie 56.000 de nou-veniți. Soldații s-au referit la boală ca febră de trei zile sau knock-me-down (febră ce doboară). Boala s-a răspândit rapid din tabăra de antrenament de la baza militară Fort Riley. Pe 18 martie, boala a fost semnalată și din două tabere de instruire din Georgia.

O altă teorie aduce în discuție origine franceză a bolii.
Potrivit lui J. S. Oxford, gripa spaniolă nu a avut originea în Statele Unite, dar a apărut pentru prima dată printre trupele britanice care slujeau în Franța în 1916. Și aceasta, originea franceză a fost susținută de un studiu din 2016 realizat de Asociația Medicală Chineză. Mai mult, alți cercetători au ajuns la concluzii similare în trecut.
Potrivit unor cercetători, nici originea chineză a febrei spaniole nu poate fi exclusă. 96.000 de lucrători chinezi erau angajați în Franța la momentul epidemiei, iar un virus al gripei cu simptome similare febrei spaniole era deja activ în nordul Chinei în 1917.

Boala s-a răspândit în Franța odată cu trupele americane ce au intervenit pe frontul de Vest. La începutul lunii aprilie 1918 a lovit în orașul port Brest, iar de acolo s-a răspândit mai departe în cercuri concentrice atât între soldați cât și printre civili.

A ajuns la Paris la sfârșitul lunii aprilie. În prima jumătate a lunii mai, marina britanică a raportat zece mii de pacienți și a numit-o „clopotul de stingere”. În iunie, au fost raportate mai multe cazuri din India, China, Noua Zeelandă și Filipine. A atins maximul în Germania în iunie. În portul Manila, două treimi din lucrătorii de doc s-au îmbolnăvit și nu au putut descărca nave. Generalul german Erich Ludendorff a atribuit eșecurile câmpului de luptă slabei disponibilități a armatei și a stării precare a acesteia, gripa fiind principala cauză. Danemarca și Norvegia au avut cele mai puternice atacuri în iulie, Olanda și Suedia în august. În septembrie, 30% din populația din Sydney s-a îmbolnăvit.

Conform opiniei ziarului medical englez „The Lancet” la acea vreme, este posibil să nu fi fost gripa din cauza ritmului rapid și a complicațiilor rare. La acea vreme, ei nu știau că boala nu era atât de inofensivă. La sfârșitul lunii mai 1918, într-o mică tabără militară franceză, 5% dintre soldații aflați acolo au murit de gripă și pneumonie. Și în Louisville, Kentucky, a apărut deja un model de deces tipic gripei spaniole: 40% dintre decese au între 20 și 35 de ani.

Nici o zonă a Pământului nu a scăpat de boală. A căpătat rapid caracteristicele unei pandemii.

A ajuns imediat și în Mexicul apropiat Statelor Unite dar ce nu avea nici un fel de mișcări de soldați. Cea mai afectată zonă a fost statul Nuevo Leon, în care, de la 1 octombrie până la 15 decembrie, au murit 5.015 persoane, populația statului fiind de doar 336.000 locuitori.

În India, ce deși era administrată de Imperiul Britanic, sărăcia și intinderile vaste de zone calde au dus la moartea a 17 milioane de persoane, aproximativ 5% din populația din acea epocă, atingând o rată a mortalității de 20% în unele zone. În armata indiană, cel puțin 22% dintre soldații care s-au îmbolnăvit au murit. În Statele Unite, aproape 28% din populație a suferit gripa și 500-675 de mii au murit. În Marea Britanie au murit 200.000; în Franța peste 400.000. În Alaska și Africa de Sud au murit comunități întregi. În Australia au murit 10.000 de persoane și în insulele Fiji au murit 14% din populație în doar două săptămâni. Nici îndepărtata și oarecum izolata Samoa Occidentală din plin Ocean Pacific nu a scăpat de boală. Aici au sucombat 22% din localnici..
Rata mortalității pandemiei din 1918-1919 nu este cunoscută cu precizie nici măcar în ziua de azi, în ciuda studiilor amănunțite ce au urmat. Totul a rămas la nivel de supoziții și teorii. Sa calculat că aproximativ 20 până la 50% din populația de pe Glob din acel moment a suferit de această boală, mortalitatea fiind între 2,5-5%, cu urcușuri ori coborâșuri ale cifrelor de la o țară la alta. Gripa a putut ucide 25 milioane în primele 25 de săptămâni. Această cifră trebuie pusă alături, spre comparație cu victimele SIDA ce a ucis 25 de milioane în primii 25 de ani.

Cât de spaniolă a fost gripa spaniolă?

Deși sună ca un banc, deloc potrivit când vorbim de pierderi omenești, este totuși ca o glumă amară a sorții. Numele de gripă spaniolă nu are legătură cu Spania și nici cu bolnavii ce ar fi putut să fie și acolo. Înfricoșătoarea boală și-a căpătat numele tocmai de faptul că în acea epocă Spania era un stat neimplicat în conflictul mondial. Era neutră în război. Guvernul spaniol nu a aplicat măsuri de cenzură și de restricție a ideilor și a opiniilor. În timp ce în marea majoritate a statelor era un subiect tabu, de care nu era potrivit să se vorbească, în presa spaniolă se scria liber fără opreliști. Prin urmare, ziarele au fost libere să raporteze efectele epidemiei, cum ar fi boala gravă a regelui Alfonso al XIII-lea. Deci „gripa spaniolă” și-a căpătat numele de la faptul că în epocă statul spaniol era un model de democrație unde nu se cenzura informația.

Țările combatante au interzis orice știre sau articol ce ar fi putut slăbi moralul trupelor.

Pentru prima dată jurnaliștii spanioli au crezut de cuvință să anunțe groaznica boală și despre răspândirea ei fulgerătoare. Așa a ajuns gripa fără nume să fie numită după regatul Spaniei. Mulți au crezut că de acolo provine sau vre-un medic spaniol ar fi studiat-o.

La aproape un secol după ce gripa spaniolă a izbucnit în 1918–1920, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a cerut oamenilor de știință, autorităților naționale și mass-media să urmeze cele mai bune practici pentru numirea de noi boli infecțioase pentru a minimiza efectele negative inutile asupra națiunilor, economiilor și oamenilor.
Mai mulți termeni moderni pentru acest virus includ „pandemia de gripă din 1918”, „pandemia gripală din 1918” sau variații ale acestora fără să se mai specifice falsa origine. Dar memoria colectivă nu lucrează după ordine mondiale și a rămas și numele ce aduce aminte de peninsula Iberică.

Boala a ajuns atât de comună, dar s-a stins relativ repede, încât a „influențat” chiar și jocul copiilor care recitau cu inocență versuri glumețe despre gripă:
„I had a little bird,
Its name was Enza.
I opened the window
and in-flu-enza.”

Nici Banatul, cu zecile de mii de victime ce au pierit pe câmpul de luptă, nu a scăpat de gripă. Soldații întorși acasă cădeau din picioare de o ciudată „răceală” căreia nu i-au dat importanță. Boala s-a răspândit în multe sate și orașe bănățene. Chiar la marginea de nord a orașului a fost ridicată o tabără pentru prinzonierii de război unde au pierit mulți nenorociți ai soarte ce au înfruntat gloanțele și bombele dar nu au mai ajuns acasă din cauza bolii necruțătoare.

Dar despre gripă și provincia Banatului vom mai vorbi cu alte prilejuri.