În România, statul a devenit o formă fără fond. Faptul se întâmplă de decenii, nu e o chestiune de trecut recent. Un istoric onorabil îmi spunea că povestea a început cu ani buni înainte de prăbușirea comunismului, anume de pe la începutul anilor ’80. Doar ermetismul regimului totalitar — cu Securitatea care părea omniprezentă și cu acei lătrăi din sistemul de propagandă al PCR, din tagma lui Eugen Florescu, Popescu-Dumnezeu și alți câțiva — a creat senzația că statul ceaușist era puternic și semeț în toate. Cât de semeț și de solid a fost în realitate, am văzut la finalul anului 1989, când, după câteva reacții, e adevărat, brutale și sângeroase, edificiul de partid și de stat s-a evaporat în câteva ore.

De trei decenii și până azi, statul acesta, așa-zicând democratic, nu a reușit decât să întrețină iluzia că ne poartă destinele, în calitate de cetățeni ai lui, cât de cât onorabil.

Nici vorbă de așa ceva, câtă vreme diriguitorii săi, indiferent de reprezentarea lor politică și ideologică, s-au comportat într-un fel mai degrabă mincinos și păgubos în relația cu noi, cetățenii. Ce fel de stat e acela care, timp de aproape trei generații, nu a fost capabil să unească țara prin șosele decente, să panseze frica de boală a românilor prin construcția de spitale noi și bine dotate tehnologic și să pună sistemul de educație pe un palier rezonabil din perspectivă nu numai financiară, cât, înainte de toate, de susținere morală și de încredere?

Un stat compus din lideri ce se mulțumesc doar să mârâie pe la televiziuni fraze golite de conținut și promisiuni aberante, care niciodată nu se îndeplinesc din simplul motiv că emițătorii acestora sunt și proști, și lipsiți de coloană vertebrală, este un stat doar cu numele și nimic mai mult. Vorbim doar de o însăilare de instituții slabe și ineficiente, care, în loc să ofere încredere cetățenilor, îi aduce, de cele mai multe ori, în pragul deznădejdii, când nu, de-a dreptul, în anticamera nebuniei.

Să ne amintim că, nu de mult, șapte militari și-au pierdut viața în condiții absolut șocante, de pace absolută pe aceste meleaguri, când aparatele cu care zburau s-au prăbușit ca niște zmeie de hârtie înălțate de copilași de clasa întâi.

Cu alte trei zile în urmă, un militar al statului român a fost deposedat de armă și batjocorit ca un copil de trupă de un golan care i-a subtilizat, bine-mersi, mitraliera din dotare. De precizat că soldatul păzea o unitate militară de la malul Mării Negre, acolo unde rușii bat la porțile Răsăritului, opriți, deocamdată, doar de bravii militari ucraineni.

Pe aceeași linie a statului impotent, un ministru, cândva chiar primul-ministru al acestei țări, Sorin Grindeanu pre numele său, nu mai obosește să ne anunțe că anulează toate licitațiile posibile privind construcția de autostrăzi! Pe care apoi le va relua dumnealui, în maniera și în folosul clientelei politice proprii, supărată că ele au fost opera fostului ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă.

Cel din urmă îl martelează pe Grindeanu pe unde apucă, fiind convins că, astfel, va câștiga capitalul politic necesar ca aerul pentru noua poziție de lider al USR.

Fraierii veșnici suntem doar noi, care rămânem și fără autostrăzi, și fără spitale, și fără școli de calitate.

Cu alte cuvinte, tot ce ne rămâne, cu astfel de ipochimeni în fruntea națiunii, este să fim, non-stop, păcălicii de serviciu ai statului slab, meschin și batjocoritor în raport cu interesele naturale de cetățeni europeni doar în aparență.