15.1 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Grevă a angajaților din depourile CFR. ”Salariile sunt foarte mici și condițiile deplorabile”

Salariații CFR din Brașov, Galați, dar și București au întrerupt deja lucrul, iar acțiuni similare sunt așteptate în toată țara. Angajații sunt nemulțumiți de salarii, dar și de condițiile de muncă.

Sindicaliștii susțin că oamenii au întrerupt programul de lucru din cauza faptului că CFR Călători nu acordă o mărire salarială de 15% așa cum s-a acordat în toate unitățile CFR.

”Salariile sunt foarte mici și condițiile deplorabile”, a spus acesta, adăugânc că media salariului net se situează la 2.000 de lei.

Un lăcătuș cu o experiență de 20 de ani nu câștigă mai mult de 2.500 de lei net, de exemplu.

Angajații din depouri acuză conducerea CFR Călători și Ministerul Transporturilor că îi discriminează, în condițiile în care toți salariații de la calea ferată vor primi de luna viitoare salarii mai mari cu 15%, nu și cei din depouri.

În replică, CFR Călători susține că Societatea Comercială de Reparații Locomotive este la ora actuală în insolvență, iar conducerea acestei companii este direct responsabilă de negocierea contractului colectiv de muncă.

Peste 1.570 de oameni lucrează în depouri.

Sursa: realitatea.net

Alte subiecte :

Accident pe strada Liniștei. Doi trecători, transportați la spital

Accident pe strada Liniștei, în Timișoara. Un șofer de 40 de ani a lovit, în intersecție, un autoturism condus de o femeie de 60...

Se lucrează, în sfârșit, pe tronsonul Holdea-Margina, de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva

UMB a mobilizat utilajele speciale la Margina (județul Timiș) pentru forarea tunelului de pe lotul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva. Imagini cu...

Citește și :