Greta, tu ai înțeles câte milioane a spart nenea Bezos în spațiu pentru 19 minute?

672

Dacă nu v-ați prins din prima clipă cine e Greta, vă reamintesc imediat: Greta e fătuța aia suedeză, activistă de mediu, care le scria lui Trump și mai marilor lumii că poluează planeta și că, în fine, toată porcăria asta ar trebui oprită acum. Că nu se mai poate, că planeta va muri din cauza încălzirii globale și, ca să transmită mesajul ăsta de bază, Greta călătorea cu niște avioane care otrăveau aerul Terrei la greu. Că, de, așa fac cei îngrijorați de ecologia planetei.

De fapt, Greta ar fi trebuit să fie câtimea curat-copilărească a fiecărui suflet onest al planetei care vede că poluarea e tot mai agresivă, că, în fiece clipă, dispar specii, că se topesc ghețarii, că, la fiece respir, se stinge câte ceva din sufletul lumii pe care o avem într-un inventar lipsit de orice „maternitate”. Numai că, din păcate, de mai bine de jumătate de secol, ecologiștii din lumea democratică sunt aliații perfizi ai URSS (Rusiei) și, mai recent, ai Chinei. Fiindcă, de fapt, răcnetele ecologiștilor sunt doar către SUA și Europa, și nu pentru Rusia ori China. Ceea ce ne poate pune pe gânduri.
Dar Gretuța noastră nu a reacționat față de saltul în spațiu al lui nenea Bezos nu din calitatea ei de ecologistă fruntașă, ci din aceea de progresistă. Adică de persoană care, în adânca ei confuzie ideologică, își închipuie că toți suntem egali. Ba chiar suntem obligați să fim egali, în ciuda unei societăți profund exploatatoare ce se încăpățânează să ne arate că nu e chiar așa. Adică să observe cât se poate de tâmp că unii sunt mai frumoși, alții mai urâți, unii mai grași, alții mai trași ca prin inel, unii afoni, alții cu voce, unii inteligenți, alții proști de bubuie, unii albi la piele, alții mai măslinii, unii mai tineri, alții mai bătrâni. Și, culmea, unii — femei, alții — bărbați. Mă rog, cam cum e lumea dintotdeauna.

Ce are nenea Bezos cu toate cele de mai sus?

Totul. Gestul lui de a duce în spațiul cosmic un june de 18 ani și o persoană de 82 de ani, la nivel simbolic, semnifică, pentru bizonii corectitudinii politice, împlinirea unui fapt: oricine poate fi turist cosmic. Ceea ce nici nu e foarte inexact, dacă se poate spune așa: oricine poate ajunge acolo dacă plătește câteva zeci de milioane de dolari. Sau, care, asemenea lui Wally Funk, a fost subiectul unei așa-zise discriminări de gen în urmă cu 60 de ani, atunci când s-a renunțat la un program spațial în care dumneaei se găsea alături de bărbați. Și, deși logica ne îndeamnă să înțelegem că sistarea de către NASA a programului nu avea absolut nicio legătură cu vreo discriminare de gen, Noua Gândire Corectă de-acum nu poate scăpa un asemenea prilej și, ca atare, simpatica băbuță a preluat rolul unei Ecaterina Teodoroiu a machismului american de la NASA. Reparat, răzbunat de mesianicul Bezos.
În fine, la capătul acestor rânduri evident lipsite de orice prețuire empatică față de „evenimentul ce va schimba fața lumii”, mă întreb ce lucruri banale în utilitatea lor s-ar fi putut face cu sutele de milioane ce au costat capriciul unui miliardar excentric și infantil de a fi plutit în spațiul timp de 19 minute. Dar astea chiar nu au nicio semnificație față de triumful simbolic al începerii Navetismului Bezosian Către Stele.

5 COMENTARII

  1. Bezos a cumpărat locul cu 28 de milioane, la licitație, deci nu cu sute de milioane și suma a fost mult peste speranțele celor care au vândut. Unii estimează că peste zece ani vei putea să faci o plimbărică în spațiu cu doar o sută de mii. E adevărat, pentru mine și asta e cam mult.

  2. Nu are nici o legătură Greta cu Bezos și nici viceversa. Miliardarilor li se rupe cureaua de poluare, corectitudine sau moralitate, când e vorba să își vadă de interese. Așa a fost, așa va fi, cât timp unii vor fi foarte bogați și marea masă foarte săraci. Legile, restricțiile, obligațiile se dau pentru cei din urmă. Nu cred că trebuie să o atacăm pe Greta pentru că ia avionul. Și autorul cu siguranță că a luat, când a socotit de cuviință, avionul și nu cred că a avut vreo remușcare pentru asta. „Cât timp nu ești consecvent cu un principiu se cheamă că nu ai nici un principiu”, cam asta pare fi morala acestui articol, atât la adresa celor amintiți, cât și a autorului.

  3. Dar cel puțin Greta încearcă să aducă mai multă moralitate și respect pe o lume care e prea egoistă și prea hedonistă ca să îi pese dacă mai lasă ceva pentru viitorul omenirii. Nimeni nu e perfect, nimeni nu poate trăi fără să beneficieze de ceva care nu aduce poluare. Asta ar presupune să ne întoarcem la epoca vânătorii și culesului, ceea ce nimeni nu își dorește. Nici planeta nu ar mai avea cum să hrănească pe cale naturală miliardele de oameni, pentru că tot omul a cauzat extincția aproape a tuturor mamiferelor mari (95%) în ultimiii 50.000 de ani. Faptul că cineva e destul de conștient și dedicat viitorului presupun o „abatere” de la regula egoismului atroce care duce la extincția antropică. Ne e prea comod să acceptăm asta și criticăm, ipocrit, ceea ce noi nu avem curaj să recunoaștem: Noi am trăit bine, nu ne mai pasă de viitor!

LĂSAȚI UN MESAJ