Grecia și Italia și-ar putea închide granițele pentru România de la 1 august

305

De la 1 august, numărul statelor în care românii nu vor mai putea intra ar putea crește, potrivit informațiilor apărute în presa greacă și italiană.

În același timp se lărgește și lista statelor considerate de România ca fiind în zone roșii, iar cei care vin de acolo sunt obligați să intre în carantină 14 zile.

Grecia și Italia ar putea să-și închidă granițele pentru români începând cu luna viitoare, pe fondul înmulțirii cazurilor de coronavirus și a ratei de transmitere a bolii. Cotidianul italian La Repubblica scrie că Ministerul Sănătății din Italia monitorizează cu atenție România, Croația, Bulgaria și Serbia și că „există posibilitatea de a introduce aceste țări pe lista neagră, pe care se află în prezent 13 state, cu interdicţia de a intra în Italia”.

De asemenea Grecia, care nu-i mai primește deja pe sârbi, este foarte precaută cu turiștii străini și a anunțat că poate impune oricând noi restricții.

Oficialii de la Roma și de la Atena au fost luați prin surprindere de noua situație epidemiologică din regiunea Balcanilor, după cum explică profesorul grec de boli infecţioase, Haralambos Gogos, care nu a exclus eventualitatea închiderii graniţelor şi pentru alte ţări balcanice, precum Bulgaria sau România, de la 1 august.

sursa – romania.europalibera.org

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.