6.2 C
Timișoara
vineri 26 aprilie 2024

Grav accident în Ungaria! Trei morți, prin care si o româncă, în urma impactului

O româncă și alte două persoane au murit într-un accident în Ungaria, produs de o femeie care a intrat pe contrasens și a parcurs mai bine de 10 kilometri pe autostrada M5.

Femeia care circula pe contrasens a murit în urma impactului, la fel ca și fiul ei de 10 ani aflat în mașină. În autoturismul cu care s-a ciocnit se aflau patru români, iar o altă femeie aflată în această mașină a decedat.

Accidentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri pe autostrada M5 din Ungaria, în apropiere de Szeged. Accidentul a fost cauzat de o femeie care a condus circa 10 kilometri pe contrasens și s-a ciocnit frontal de o mașină în care se aflau patru români.

Ambele mașini au fost proiectate în șanțul de pe marginea drumului și au luat foc potrivit Digi24. În mașina care mergea în direcția greșită se aflau o femeie de 27 de ani și fiul ei în vârstă de 10 ani. Ambii au decedat în accident.

În cealaltă mașină călătoreau patru cetățeni români. O femeie de 68 de ani a decedat în urma impactului, iar celelalte trei persoane au fost transportate la spital cu răni grave, arată index.hu.

Un șofer care a văzut mașina mergând în sens invers a claxonat, dar șoferița de 27 de ani nu a reacționat și a mers mai departe cu viteză.

Martorul a relatat că știe bine zona, iar joncțiunea drumului M51 (spre granița cu România) cu autostrada M5 este periculoasă întrucât șoferii pot greși cu ușurință direcția de mers. Sursa foto: index.hu

Sursa: www.libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sorin Grindeanu recunoaște că 30 de ani clasa politică locală nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor timișorenilor | FOTO-VIDEO

Fostul premier, actualmente ministrul Transporturilor în Cabinetul Ciolacu, a făcut această precizare în cadrul întâlnirii membrilor guvernului cu presa timișoreană. Și el, și Alfred Simonis,...

Președintele CCIA Timiș a deschis FoodIntelForum București 2024

Miercuri, 24 aprilie, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica CHIRIȚĂ, a participat la deschiderea oficială a celei de-a...

Citește și :