Grav accident de muncă! Muncitori prinși sub un mal de pământ

119

Trei muncitori au fost prinşi, joi, sub un mal de pământ la un ştrand în construcţie în localitatea sibiană Scoreiu. La faţa locului au fost trimise de urgenţă mai multe echipaje, inclusiv un echipaj de descarcerare.

ISU Sibiu a fost solicitat să intervină în localitatea Scoreiu, pentru salvarea victimelor surprinse de malul surpat al unui ştrand aflat în construcţie.

”Una dintre victime a fost scoasă, este conştientă şi primeşte îngrijiri medicale de urgenţă de la echipajul SMURD cu medic, o altă victima prezintă traumatisme la membrele inferioare şi nu are nevoie de îngrijiri medicale, iar a treia victimă a fost prinsă de malul surpat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Ramona Nistor.

Pentru scoaterea victimei de sub pământ s-a intervenit cu două buldoexcavatoare şi mijloace de intervenţie specifice din cadrul containerului multirisc al ISU Sibiu, însă viaţa muncitorului nu a mai putut fi salvată.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Sibiu, primul muncitor scos are 24 de ani. Acesta a suferit mai multe traumatisme, în timp ce cel de-al doilea, care nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, are 29 de ani.

De asemenea, la faţa locului s-a intervenit cu un echipaj de descarcerare, o ambulanţă SMURD, o ambulanţă SAJ şi alte echipaje din cadrul punctului de lucru Avrig.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ