Grănicerul bănățean care a fost condus pe ultimul drum, cu funeralii naționale, de însuși regele Ferdinand

272

În prima parte a acestei povești am evocat figura luminoasă și tragică a unui militar prin definiție, care a schimbat multe în procesul de modernizare a armatei românești. Generalul Ioan Dragalina a căzut așa cum cade un adevărat conducător de oști, adică la comanda subordonaților săi.

Să vedem cum s-a stins acest ostaș de seamă al Armatei Române, care și-a adus aportul atât pe câmpul de luptă, cât și în panificarea și coordonarea școlii militare. Deprins cu rigoare și strictețea din armata austriacă pe care a deprins-o atât aici, în Timișoara, la Școala de Cadeți, cât și la Academia de la Viena, a încercat să impună ceea ce a învățat și în România. A fost extraordinar de capabil și riguros.

general Corneliu_Dragalina fiulÎn anul 1908 ajunge la conducerea Şcolii Militare de Infanterie din Bucureşti, post pe care-l deține până în anul 1911. În această calitate, i-a pregătit pe unii dintre cei mai valoroşi ofiţeri români care au luat parte la cel de-al Doilea Război Balcanic, la Primul Război Mondial ori la campania victorioasă din anul 1919, împotriva Republicii Sovietice Ungare. Pentru activitatea sa, a fost decorat cu ordinul Steaua Româ­niei, acordat de Regele Carol I, în condiţiile izbucnirii celui de-al Doilea Război Balcanic, în care a fost implicată şi România, de partea coaliţiei care a limitat ambiţiile expansioniste ale Bulgariei care urmărea un fel de control integral al zonei balcanice.

În octombrie 1916, în clipe grele, a fost avansat la comanda Armatei I, cu speranţa că acţiunea sa curajoasă şi geniul său militar vor răsturna situaţia de pe front în favoarea Armatei Române, confruntată cu Puterile Centrale. Însă nu a reuşit să facă acest lucru, din cauza morţii sale premature.

Generalul Ion Dragalina, aflat la comanda Armatei Întâi de abia o zi, încearcă să afle realitatea din teren. În ziua de 12 octombrie 1916, generalul Dragalina vrea să vadă cu ochii lui, în mod nemijlocit, situația de pe linia de demarcație dintre armatele coaliției germano-austriece și cele române. Generalul a ţinut să se poziționeze în contact permanent cu ofiţerii săi din prima linie.

gen Corneliu_Dragalina la HarkovSe îmbarcă într-o mașină cu un șofer și doi ofițeri de stat major (colonelul Toma Dumitrescu și maiorul Constantin Miltiade). Echipa militară pleacă în Valea Jiului, în recunoaștere, pentru a afla date noi de la comandanții aflați în primele linii, deoarece legăturile cu unitățile înaintate nu erau funcționale. Cei patru militari ajung în primele linii și trec cu mașina podul din apropierea Mănăstirii Lainici, care marchează începutul defileului Jiului. Se povestește că au apucat să intre în mănăstire pentru o scurtă binecuvântare și pentru a se spo­ve­di și împărtăși.

Inspecția în teren a continuat fără incidente deosebite. Dar, la întoarcere, se dezlănțuie infernul. Poate că trupele germane au prins de veste ce oaspete de seamă aveau la o aruncătură de băț, ori poate că doar un joc al întâmplării face ca tocmai pe podul de peste Jiu să înceapă un schimb de focuri încrâncenat. Mașina trece în viteză peste pod, prin de gloanțele ce veneau din toate părțile. Dar câteva își ating ținta. Dragalina este rănit de două gloanțe în brațul stâng și în omoplat. Mașina reușește să ajungă în tabăra română, iar generalul este transportat de urgență la postul sanitar din Gura Sadului, unde este bandajat sumar și unde rana îi este curățată.

Începe calvarul. Este dus la Târgu Jiu, unde medicii îl stabilizează, dar nu prea au ce face mai mult cu echipamentul destul de precar avut la dispoziție. În aceeași zi ajunge la spitalul din Craiova, unde doctorii constată gravitatea rănilor și cred că este necesară amputarea brațului. Marele Cartier General al Armatei ordonă, printr-o telegram, ca generalul Dragalina să fie transportat de urgență la Spitalul Militar din București, aflat la Palatul Regal. Este transportat la tren. Se pare că trenurile nu întruneau cele mai bune condiții de igienă. Din cauza aglomerației de pe calea ferată, rănile i se infectează. Trenul ajunge la București abia în seara zilei de 13 octombrie. În sala de operație i-au fost dezinfectate rănile, i-a s-a scos glonțul din omoplat, iar brațul i-a fost pus în ghips. Vestea se răspândește repede. La căpătâiul rănitului de pe patul din spital ajunge însuși Regele Ferdinand I al României, Comandantul Suprem al Oștirii Române. I se decernează Ordinul Mihai Viteazul. După trei zile situația se agravează din nou. Pe data de 16 octombrie 1916 medicii decid că trebuie să-i amputeze brațul stâng. În zilele ce urmează convalescența se desfășoară destul de bine. Deși starea sa începuse să se îmbunătățească, spre seara zilei de 24 octombrie se declanșează o septicemie care se generalizează cu repeziciune. Moare în seara zilei de 24 octombrie 1916. Starea medicinei din timp de război era sub semnul grabei. Toate cazurile trebuiau rezolvate repede. A scăpat aproape cu bine de cele două operații, se îndrepta spre vindecare, dar nu a scăpat de microbi. Și atunci, ca și acum, în spitale se murea de infecții. Încă nu se descoperiseră dezinfectantele puternice.

„Cine l-a cunoscut în viață a rămas puternic impresionat de puterea personalității sale. Era de o statură înaltă și avea o înfățișare frumoasă, înfățișarea clasică a bănățeanului voinic. Ochii lui mari și negri păreau a căuta mai întâi ce e mai bun și mai nobil în ființa omenească, de aceea s-a și putut apropia sufletește de cei pe care-i conducea. Sunt cuvintele rostite de cei care l-au cunoscut pe generalul Ion Drăgălina”. (Locotenent- colonel Liviu Groza, Grănicerii bănățeni, Editura Militată, București, 1893, p. 154).

ioan-dragalina.jpg-620x400Slujba de înmormântare este oficiată la Biserica Albă din București. A avut parte de funeralii naţionale. Armata a fost îndoliată de pierderea unuia dintre cei mai capabili generali aflați, pentru un scurt timp, la comanda sa.

Ia parte la fueraliicConducerea țării, în frunte cu Regele Ferdinand, principele Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și numeroși oameni politici: Ion I. C. Brătianu (prim-ministrul României în acea perioadă), Vintilă Brătianu (ministrul de război), Barbu Ștefănescu Delavrancea, Mihail Cantacuzino (ministrul justiției), Take Ionescu (ministrul de externe), Henry Catargi (mareșalul Palatului), generali și atașați militari străini în România. Este înmormântat în Cimitirul Bellu Militar (cimitirul Eroilor).

Tradiția militară a familiei de grăniceri bănățeni a fost dusă mai departe de cei doi fii ai generalului Dragalina. Corneliu Dragalina născut în 1887 (cum altfel decât la Caransebeș), chiar înainte de strămutarea familiei în România, ajunge, de asemenea, general. Iar Virgil Dragalina pornește pe calea apelor, devenind comandor de marină.

Povestea generalului de corp de armată Corneliu Dragalina este cel puțin la fel de interesantă ca a părintelui său. A fost un militar desăvârșit, care a participat la ambele războie mondiale. La primul, ca artillerist, a luptat pe fronturile dobrogene din poziția de căpitan. A avut o carieră fulminantă: colonel în 1928, general de brigadă în 1935 și general de divizie din 1940. Din poziția de șef al Corpului 6 Cluj a trebuit să facă parte din delegația de tratative de la Turnu Severin, care a fost nevoită să cedeze o parte a Ardealului.

Din lista lungă de acțiuni militare la care a participat Corneliu Dragalina nu lipsesc cucerirea Odessei, apoi bătăliile pentru Crimeea, Don, Harkov și marea bătălie a Stalingradului. A îndeplinit și funcții administrative, ca guvernator al Bucovinei, unde a abolit purtarea stelei galbene de către populația mozaică care îi poartă încă amintirea.

Toate aceste nu l-au făcut scăpat de mizeriile comise de regimul comunist. Ba din contră. Casa sa de aici, de la noi, din Timișoara, i-a fost confiscată și a murit la  București chiar înainte de începerea marilor arestări ale militarilor din Armata Regală.

Nici fetele familiei nu au fost scutite de necazurile vieții. Fiica Viorica a fost condamnată de autoritățile comuniste venite după 1945 la conducere la 5 ani de închisoare pentru uneltire contra securității statului român, pentru simplul fapt că studia filosofia unui savant burghez, Rudolf Steiner.

Memoria militarului de înaltă ținută morală a fost păstrată destul de bine, atât în memoria colectivă, cât și în lucrări de istorie militară. Numeroase monumente închinate lui se află pe întrega întindere a țării. Chiar destul de repede după război, la un deceniu, a fost ridicat un monument în Valea Jiului, cam pe locul pe locul unde a fost rănit generalul Dragalina. Crucea a fost dezvelită  la 12 octombrie 1927. Mai este de amintit un bust din bronz pe  soclu din marmură ridicat pe platoul din fața Mausoleului de la Mărășești, realizat de sculptorul Iulian Coruț în 1993.

Dar poate cele mai importante, pentru noi, cei din Banat, sunt monumentele amplasate pe meleagurile sale natale. La Timișoara, în parcul din fața fostei Școli de Cadeți (acum, Clinicile Noi) se află un bust de bronz ce se păstrează destul de bine. Pe aceste locuri precis a mers la câmpul de instrucție tânărul cadet sau poate că aici își petrecea momentele puține de răgaz — în parcul care poate și atunci a existat, în dreptul zidurilor de fortificație…

O statuie din bronz, amplasată în fața Cazarmei Grănicerești din Parcul „Gen. Ioan Dragalina” din municipiul Caransebeș, realizată de sculptorul Mihai Onofrei și dezvelită la 3 iunie 1943, este inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Caraș-Severin, cu codul CS-III-m-B-11239. Chiar și la Lugoj se află un bust din bronz al generalului, realizat de sculptorul Spiridon Georgescu și inclus pe lista monumentelor istorice din județul Timiș, cu codul TM-III-m-B-06322.

Pe peretele casei generalului Dragalina din Caransebeș (str. Ardealului nr. 6) a fost amplasată o plachetă comemorativă. Dar și multe străzi din multe localități ale României îi poartă numele.

Cadetul timișorean ce a reorganizat Armata Română a căzut ca un erou

LĂSAȚI UN MESAJ