15.1 C
Timișoara
vineri 29 martie 2024

”Ghiocelul”, păstrătorul folclorului autentic bănățean din Giroc

Ansamblul ”Ghiocelul” din comuna timișeană Giroc a cunoscut o dezvoltare fără precedent, atât din punct de vedere al membrilor săi, cât mai ales calitativ. Asta și cu sprijinul substanțial acordat de primarul Girocului, Iosif-Ionel Toma, precum și al Consiliului Local.

Ca fost membru de bază al ansamblului, primarul a înțeles că, investind în tineri și în viața culturală a comunei, investește de fapt în viitorul cultural al localităților Giroc și Chișoda. Tot în sensul păstrării folclorului autentic de pe aceste meleaguri, primarul a avut inițiativa ca deschiderea sărbătorilor tradiționale de Rugă, atât la Giroc cât și la Chișoda, să fie făcută de tinerii din cele două localități ale comunei cât și de membrii aparatului de specialitate al primarului, în port popular.

Foarte mulți localnici s-au alăturat inițiativei primarului astfel că, sărbătorile tradiționale sunt marcate de frumusețea și originalitatea costumelor populare, la fel ca acum 70-100 de ani.RUGA DE LA CHIȘODA 15 AUGUST 2016.Still020”Atât timp cât recunoaștem și respectăm trecutul localităților noastre, avem viitorul asigurat. Nu putem să mergem înainte fără a ne baza pe rădăcini, fără a ști ce au fost înaintașii noștri, în muncă, în port, în dans și cântec, în obiceiuri și sărbători. Când privesc la cei peste 160 de membri ai Ansamblului ”Ghiocelul”, începând de la frageda vârstă de 5 – 6 ani și până la tinerii juni ai formației, îmi dau seama că investiția noastră nu a fost în zadar și că tradițiile și obiceiurile locului vor fi duse mai departe, nu se vor pierde în negura istoriei”, spune primarul comunei Giroc, Iosif Ionel Toma.

Alte subiecte :

Undă verde pentru construirea unui spital nou în Timișoara

Dominic Fritz, primarul Timișoarei și Mehita Fanny Sylla, Manager Regional, Banca Mondială - Corporația Financiară Internațională (International Finance Corporation, IFC) au...

Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town

Imaginația este una dintre aptitudinile pe care cei mici o pot modela până când nimic nu li se va mai părea imposibil, iar orice...

Citește și :