Ghiocel, un român fericit și modest! Salariu de 64.000 lei pentru șeful Ocolului Silvic Banatul de Munte!

5545

Ghiocel vs Dragila Sub titlul „Câștiguri nesimțite din pădurile primăriilor/statului!”, pe pagina de socializare Stop Defrișărilor a apărut un material în care este prezentat publicului venitul lunar al șefului de Ocol Silvic Banatul Montan din Caraș-Severin, inginerul silvic Ghiocel Meda.

Salariul brut al lui Meda ar fi înregistrat în contabilitate cu suma de 64.951 (64,9 mii) lei, adică tradus în monedă euro, undeva în jurul a 13.500 euro pe lună. Mai mult decât atât, Meda este acuzat de faptul că ar avea înțelegeri cu patronii unor firme de exploatare forestieră care ar obține material lemnos prin încredințare directă. Păi de ce să o lungim cu atâta licitație și alte proceduri birocratice, dacă merge și varianta prescurtată! Lucrurile ar merge ca unse pentru cei care au dezvoltat acest ocol silvic având cu totul și cu totul alte premise la momentul înființării acestui ocol, la care au aderat mai multe primării din Caraș-Severin. În colimator este luat și Președintele Consiliului de Administrație – Ion Borteș, fostul adjunct al IPJ Caraș-Severin, pe care cei de la Stop Defrișărilor îl fac responsabil în solidar cu Meda, conform situației de fapt.

Venitul uriaș obținut de acest ghiocel răsărit chiar în fruntea ocolului silvic Banatul Montan, ar depăși salariul oricărui primar care a dorit această asociere pentru administrarea mai lesne a pădurilor proprii ale comunităților lor.

Liderii de sindicat din cadrul Ocolului Silvic acuză că o mare parte din pădurile statului sau ale Consiliilor Locale sunt tăiate numai pentru asigurarea unor venituri uriașe ale „șefilor”. Asta în vreme ce mulți dintre angajații Ocolului, ar avea salarii mici, și acelea primite cu întârziere.
Meda Ghiocel, șeful Ocolului Silvic Banatul Montan din Caraș-Severin s-a perindat în trecut, în postura de angajat Romsilva și pe la Ocolul Silvic Văliug sau Ocolul Silvic Reșița.

Ne reamintim că momentul constituirii Regiei Autonome „Ocolul Silvic Banatul Montan”, a însemnat asocierea Municipiului Reșița cu comunele Carașova, Forotic, Goruia, Lăpușnicu Mare, Slatina Timiș și Ticvaniu Mare. Din ce înțelegem la acest moment, astăzi funcționează foarte bine relația cu primăria Carașova, cu Reșița însă există și primari care ridică semne de întrebare în legătură cu moralitatea lui Meda, atunci când vine vorba de întinsul corzii salriale și respectarea regimului silvic de către cei care se ocupă de destinele acestui ocol. Cea mai vocală este Mihaela Drăgilă, primarul comunei Lăpușnicu Mare, care nu se ferește să spună lucrurilor pe nume, așa cum a făcut-o și atunci când s-a luptat pentru fotoliul de primar.

Primarul comunei Lăpușnicu Mare, Mihaela Drăgilă, cere demiterea urgentă a lui Meda!

Reper 24 a stat de vorbă și cu primarul comunei Lăpușnicu Mare, parte a Regiei Autonome „Ocolul Silvic Banatul Montan”, care a declarat că lucrurile nu sunt nici pe departe lămurite în cazul modului în care se desfășoară activitatea ocolului. Drăgilă crede că șeful de ocol, Ghiocel Meda ar putea fi protejat de anumite grupuri de interes, pe care nu a dorit să le nominalizeze.

„Precizez cetățenilor comunei noastre că în urma constatării salariului nesimțit al domnului inginer Meda, dar și a multor altor chestiuni care au afectat bunastarea si bunul mers al lucrurilor in comuna noastra, am cerut in sedinta de ieri demisia domnului Inginer sef de ocol, demisie pe care a refuzat sa si-o dea, iar apoi am propus demiterea dumnealui. Având doar votul comunei Slatina Timiș, pe lângă al nostru, și susținerea domnului primar de la Forotic, nu am reușit să obținem o majoritate. Lucrurile, însă, nu vor rămâne așa, în data de 10 septembrie, în ședința AGA a Ocolului Silvic Banatul Montan, voi repune pe ordinea de zi demiterea domnului Meda și ocuparea funcției prin concurs, și nu prin numire, chestiune implicit politică. Profesionalismul și integritatea sunt unicele fundamente pe care se poate clădi o structura solidă, viabilă, în beneficiul cetățeanului și cu respect față de natură, iar daca acest lucru nu va fi posibil in formula actuala, nu vom înceta a căuta cămin primitor proiectelor noastre, care nu au niciodata nicio agendă ascunsă.

Domnului inginer Meda i-am cerut eu personal, în ședinta Consiliului de Administrație a Ocolului Silvic Banatul Montan desfășurată ieri să-și dea demisia pentru acest revoltator salariu pe care singur și l-a stabilit, dar si pentru alte chestiuni, mult mai grave, cum ar fi doborârea a circa 300 mc de lemn în pădurea primariei Lapusnicu Mare, pe care îi lasa sa se sufoce de aproape un an, o risipă și un atentat la toate principiile pentru care comuna pe care o reprezint a intrat în aceasta asociere. Nu în ultimul rând, i-am cerut domnului Meda demisia pentru faptul că a luat bani de la cetățeniii comunei noastre pentru marcat lemn de foc în proprietăți si nu emite autorizatie pt transportarea lemnului plătit. Dat fiind faptul că dumnealui nu a avut decența să își dea demisia pentru cele enunțate de mine, dar și multe alte probleme subliniate de reprezentanții comunei Slatina Timiș și Forotic, am propus demiterea dumnealui din funcția de șef de ocol. Halucinant, nu am obținut suficiente voturi, ceilalți membrii din CA abținându-se sau votând împotrivă. Va precizez ca cea mai mare sustinere a primit-o domnul Meda din partea domnui Bortes insusi si din partea reprezentantui comunei Carasova, care au rămas imuni la toate neregulile sesizate de noi, justificându-și atitudinea prin faptul că nu s-au identificat mari probleme în urma controalelor din ultima perioadă. În speranța ca în Adunarea Generală a Asociațiilor vom găsi mai multă receptivitate, vă precizez că nu va fi suficienta demiterea domnului Meda pt incetarea fenomenului lacomiei in aceasta poveste, ci va fi esentiala ocuparea functiei de sef de ocol PRIN CONCURS, si nu prin numiri politice. 10 septembrie, data sedintei AGA, ne va lămuri dacă „salariul nesimțit” al domnului Meda a fost o consecință a vechilor metehne de care dumnealui nu s-a putut dezvăța, sau e o consecință a faptului ca în asociația comunelor care am constituit acest ocol există prea multe interese și e vitală pentru aceste interese numirea unui șef de ocol dator celor care l-au pus pe funcție”, încheie în forță primarul comunei Lăpușnicu Mare, Mihaela Drăgilă.

Șeful de ocol, Ghiocel Meda: „Am o indemnizație brută de 7700 lei, care generează un net de 4500 lei”

Șeful de ocol, Ghiocel Meda, afirmă că salariul său nu are nicio legătură cu sumele vehiculate în social-media. Meda afirmă că suma cu care este remunerat lunar ar fi de numai 4500 de lei net, la un venit brut de 7700 lei. „Salariul pe luna iunie, la care se face trimitere, conține și unele regularizări salariale , după cum urmează: spor de risc calculat pentru 11 luni, în sumă de 20.212 lei, spor de conducere calculat pentru 11 luni, în sumă de 24.252 lei; indemnizația de grad profesional calculată pentru 11 luni, în valoare de 10.972 lei. Arăt că aceste sume nu au fost încasate în fiecare lună, și nici cuprinse în statul de plată din lipsă de fonduri, fiind calculate în luna iunie pentru perioada august 2018 – iunie 2019. Împărțind aceste sume la 11 luni, obținem aproximativ 3000 lei net lunar, suma celor trei sporuri indicate mai sus, ceea ce rezultă într-un venit total net lunar de aproximativ 7500 lei”, explică Meda.

Ca o concluzie am putea spune că înfiinţarea acestei regii autonome silvice – Ocolul Silvic Banatul Montan a reprezentat o iniţiativă a primarului municipiului Reșița, Ioan Popa, după cum afirma la momentul înființării chiar inginerul Ghiocel Meda, șeful ocolului în cauză. Organismul își propunea gospodărirea fondului forestier al unităţilor teritorial-administrative, de peste 7.000 de hectare, un exemplu preluat de primarul municipiului Reșița, Ioan Popa, după modelul Baden-Baden.

Doar că se poate ca nu toate bunele practici de peste mări și țări să poată fi implementate cu brio la Reșița sau în Caraș-Severin. Dar asta ne va spune, cel mai probabil, Ioan Popa, după ce va studia cu atenție (sperăm) acest subiect sensibil al OSBM-ului.
Sursa: reper24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.