Ghedu, loc cu nume misterios dar cunoscut de toată lumea aflat la câțiva pași de Timișoara

1491

Banatul în întregul său, binecunoscut după forma sa de patrulater destul de egal în laturi, avea cam de toate, concentate pe o suprafață nu foarte mare dar extrem de echilibrat împrăștiate. Cele două jumătăți ale întregului era diferite dar se potențau reciproc. Partea de munte și cea de pustă erau deopotrivă de hărăzite cu frumuseți și bogății. Acestea erau atât cele date de natură dar și din cele durate de locuitorii săi.
Călătorul ce și-ar propune să taie de la nord la sud fostul comitat al Timișului va porni la drum din târgul Aradului nou și până la malul Dunării nu va putea ajunge dintr-o suflare. Va simți nevoia unui popas de dregerea elanului. Întâmplarea (ori poate nu este deloc o întâmplare) face ca foarte aproape de paralela de 45 de grade ce imparte emisfera în două să se afle și jumătatea drumului nostru. Cine nu a auzit până acum de localitatea Deta a avut doar de pierdut. Cel mai sudic oraș al județului (de acum) nu este foarte mare dar are un farmac aparte. Deși acum trăiește și din amintirile trecutului acolo a fost unul din cele mai importante centre industriale al celei de a doua părți a secolului al XIX-lea ce a durat chiar și în perioada totalitară socialistă. Doar schimbarea de regim de după 1990 a făcut să pălească industria locală.
Locuitorii ce au trecut de o anumită vârstă își mai aduc aminte uneori de numele vechi, mai mult o poreclă șugubeață, ce sună ca din altă lume pentru cei neînvățați cu moliciunea graiului bănățean. Locul se numea simplu Ghiedu. Explicații sunt mai multe. Important este că lumea știa despre ce e vorba. Acum tinerii, chiar din zonă, nu mai știu despre ce e vorba.


Dacă vom spune numele oficial al târgului mai mulți vor fi auzit de Deta.
Deta (în maghiară Detta, în germană Detta se pronunță la fel doar ortografia diferă puțin) este un oraș ce mai are în componență administrativă și satul pe numele său Opatița. Dar în realitate este centrul de greutate al unei zone mult mai întinse ce cuprinde peste zece localități din jur. Deta polarizează atât din punct de vedere economic cât și socio-cultural viața localităților: Denta, Moravița, Gătaia, Voiteg, Banloc, Jamu Mare, Giera, Giulvăz. A fost capitala plășii Deta, din județul interbelic Timiș-Torontal. De fapt rangul de oraș la căpătat pe la începutul secolului al XIX-lea. Și doar o scurtă perioadă a pierdut întâietatea administrativă în favoarea localității Ciacova ce a devent sediu de raion în anii `50.

Este un centru administrativ, economic și cultural important pentru județ, cu o populație de circa 6.400 locuitori. Numărul este destul de mic față de perioada de maxim al dezvoltării locale.

Localitatea se află în bazinul Bârzavei dar din păcate prin centru curge un pârâu mai prăpădit ce nici măcar nu prea curge în verile mai secetoase. Birdanca este un pârâu ce izvorăște de niciunde trece prin Deta și se varsă în Bârzava cu câțiva kilometri mai în aval. Cu toate astea sistemul de indiguire ce este destul de vechi a a făcut față cu succes în primăverile cu ape mari. Decenii întregi pe valea Birdancăi curgeau la vale doar pete de păcură și alte hidrocarburi ce mai „scăpau” de la câte o fabrică. De fapt era inconștiența celor ce erau vremelnici șefi. Dar ei se credeau pe vecie în posturile de unde tăiau și spânzurau. Nu conta deloc otrăvirea naturii pe mulți kilometri mai în jos. De când fabricile au dispărut parcă și viața revine în apă. De fapt ambele ar fi putut, cu puțin efort, să coexiste armonios.

Locurile sunt binecuvântate cu un climat blând ce a favorizat traiul uman din perioade ce depășesc istoria scrisă. Cercetările specialiștilor au relevat că pe teritoriul orașului au trăit oameni încă din perioada bronzului. Chiar a existat o oarecare continuitate peste timp. Au mai fost descoperite vestigii arheologice din perioadele predacică iar mai apoi dacică. În perioada stăpânirii romane aici a existat un centru fortificat sub forma unui castru militar pe nume Potula. Acesta era conectat cu salba de centre întărite ce apărau provincia de atacurile migratorilor veniți din nord și din est. Toată zona era înconjurată de locuri fortificate de apărare. Nimic nou sub soare. Peste două milenii toată zona de sud și de vest a județului avea să fie înțesată de cazemate de beton pentru a ne apăra de un inamic imaginar ce nu avea nici o intenție să atace. Dar despre politica scelerată a unor dictatori staliniști vom mai povesti altă dată.

Semnele locuirii au continuat să fie găsite și din perioada așa zisă a mileniul întunecat. Obiecte de proveniență prefeudală dar și feudală au fost găsite și studiate.
Destul de devreme pentru zona noastră a apărut și pomenirea în acte oficiale ce au ajuns până la noi. Prima atestare documentară a așezării există încă din anul 1360, sub denumirea de Ded. Era o posesiune a unui anume nobil Petrus de Deed. Este evident că numele actual are legătură cu acest proprietar.
În anii 1411 și 1427, localitatea este consemnată cu denumirile Ded și respectiv Dedu (Ghedu) Mic.
La anul 1446 localitatea apare in documentele emise de cancelariile medievale ale vremii ca proprietate a lui Nicola Jobagyi Matko. Așa cum era moda în acele timpuri nimic nu era veșnic. Apare în anul 1496 o altă stăpânire în persoana unui conte numit Csaki Mihaly.
La foarte scurtă vreme apare în anul 1597 o nouă schimbare în statutul târgului. Principele ardelean Sigismund Báthory face o donație unui curtean al său prin care noul stăpân este George Marnachovitch.
Odată cu instaurarea administrației otomane așezarea intră într-o perioadă de declin evident. Locurile sunt depopulate din pricina deselor ciocniri armate. Dar nu sunt părăsite total. Învățatul turc Evliya Çelebi consemnează în scrierile sale despre călătoriile pe care le-a făcut în Banat din anii 1660 – 1664 că Deta era locuită de o populație de origine română. Tot din perioada turcească se pare că a rămas și numele de Măhala (din limba turcă mahalle, adică un cartier mărginaș) dat grupului de case din sud-vestul târgului ce era străbătut de brațul Birdancăi numit Ramada. Casele se aflau în marginea pădurii imense ce ajunge până la satele Soca și Partoș. Cartierul era locuit de o populație rurală destul de săracă. Numele de origine turcească a rămas peste secole până în zilele noastre. Recent, după Revoluția română din 1989, una din străzile principale din Mehala și-a recăpătat numele inițial ce aduce aminte de o doamnă ce se ocupa cu acte de caritate, Theresa Büchel.
Dar măreția puterii Sublimei Porții avea să pălească destul de repede. Deși se credeau stăpâni pe veci s-a dovedit că vecia a ținut doar un secol și jumătate. După schimbarea centrului de putere și schimbarea administrației cu cea habsburgică din apare o nouă renaștere a localității.

1718 – după ce Banatul devine provincie hambsburgică, localitatea Deta trece la districtul Ciacova, iar mai apoi în districtul Timiş. În acest timp satul Opatița (Hopadiza) avea 30 de gospodării.
Din anul 1724, când a inceput colonizarea Banatului de către cu populație germanofonă provenind din Bavaria dar și din Alsacia și Lorena. Erau în epocă un adevărat bazin de emigrație cu populație destul de instruită majoritar catolică așa cum avea nevoie impărăția.
Tot acum localitatea și-a căpătat actualul nume cu scrierea sub forma de Detta. Colonizările au continuat în valuri succesive începând cu anul 1737 și au durat până pe la 1794, iar pe lângă germani au mai fost colonizate și câteva familii de italieni. Majoritatea au lucrat pământul în primele generații. Dar tot din rândul lor aveau să se ridice și meșterii ce au pus bazele industrializării ce a urmat. La început erau manufacturi și ateliere legate de prelucrarea produselor agricole. Au apărut morile mecanice cu motoare cu abur. Aici nu existau cursuri de apă cu o cădere suficientă pentru a construi mori hidraulice. Nici vânturile nu erau atât de constante ca cineva să poată folosi forța venită gratuit din aer pentru măcinat. Soluția era doar a combustiei de materiale ce pot arde.
Imediat după anul 1725 incepe o reglementare a populației civile după rigorile europene. Se pornesc înregistrările sistematice oficiale ale botezurilor, deceselor şi a căsătoriilor. Iar peste alți doi ani este atestată funcţionarea primei şcoli, cu predare in limba germană.

Anul 1733 aduce ceva nou pentru Banat. Începe implementarea planurilor guvernatorului Florimund Mercy, care urmărea infiinţarea în îprejurimile Detei a culturii orezului. Clima era potrivită, surse de apă atât de necesare orezului erau în regiune. Lipsea doar forța de muncă specializată. Sunt aduşi țărani şi meşteşugari experimentaţi, in special italieni (conduşi de Josef Avo din Trento). În anul 1749 se obţine prima recoltă de orez bănățean.

Pentru această plantă atât de spornică era nevoie de ample lucrări de hidroameliorații. Un canal de aducțiune a fost săpat peste câmpii pentru a aduce apă tocmai din râul Bârzava ce avea un debit mai mare. Printr-un ingenios canal artificial cursul canalului trecea peste pârâul Birdanca ajungând până la orezăriile din zona Soca (Banloc). Dovadă a tehnologiei avansate aplicată de inginerii italieni este faptul că sistemul funcționează după trei secole fără probleme deosebite. Au mai fost reparate unele stăvilare și decolmatate aducțiunile iar apa curge la fel de bine și acum. În libajul local aducțiunea este și acum cunoscută drept „Canalul Italian”. Doar reua voință și neputința organizatorică au dus la decăderea treptată a culturii orezului de Banat.

Nu totul a funcționat lin și fără necazuri. În 1738 – localitatea este pustiită de grupurile de ţărani răsculaţi din Gătaia, conduse de Pavel Dărăbanţiu. Deta este repopulată cu colonişti aduşi din satele Berecuţa şi Denta din apropiere.
Colonizările continuă și în anul 1763 sosesc încă 21 de familii de italieni din zona oraşului Milano şi germani din Alsacia şi Lorena.
Lucrurile nu se liniștesc. Nemulțumirile sociale mai izbucnesc uneori chiar cu mari violențe. În 1788 – Deta este atacată din nou de cete de ţărani răsculaţi. Prezența militară din zonă face ca aceştia să fie infranţi și aspru pedepsiți. Un număr de 55 dintre răzvrătiţi sunt executaţi şi înmormântați intr-o groapă comună (aflată intr-o zonă situată între pârâul Birdanca şi terenul de fotbal din marginea parcului).

În sudul provinciei grupuri de turci mai fac ocazional incursiuni în teritoriul habsburgic în speranța de a destabiliza teritoriul în vederea unei noi anexări. Astfel ajung ajung in părţile Detei cei ce fug de jafurile turcești veniți din zona localității Vărădia din actualul județ Caraș-Severin.

Acest grup este condus de mai marele obștei de cărășeni Iorgovici, fratele savantului şi apostolului martir literat al romanilor bănăţeni Paul Iorgovici. Odată cu stabilirea în Deta părintele Ioan Iorgovici devine primul preot ortodox român al bisericii ortodoxe din Deta.
În anul 1810 se mai întâmplă un fapt de seamă pentru comunitate. Deta este ridicată la rangul de oraş-târg (mezőváros) de către împăratul Francisc I. păstrandu-şi această calitate până la sfarşitul secolului al XIX-lea. În timp Deta a mai schimbat statutul de oraș și cel de comună în mai multe rânduri.

Dar în sinea lor locuitorii au simțit că nu sunt doar simpli țărani ci sunt cu o treaptă mai sus adică un fel de mici orășeni. Povestea Ghedului de la mijlocul comitatului va mai continua și cu alte întâmplări ce se leagă de aceste locuri.

LĂSAȚI UN MESAJ