Germania va cere teste PCR negative la intrarea în ţară pentru toți călătorii, din orice zonă sosesc

94

Germania va cere teste PCR cu rezultate negative la intrarea în ţară pentru toţi călătorii, indiferent dacă vin dintr-o zonă care nu este considerată de risc, au anunţat luni guvernul central şi cele 16 landuri federale germane, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Cancelarul Angela Merkel şi liderii regionali au luat această decizie după o reuniune de peste 11 ore, care s-a prelungit mult după programul prevăzut iniţial şi în urma căreia au fost înăsprite restricţiile ce vizează viaţa publică şi activitatea economică în contextul evoluţiei celui de-al treilea val al pandemiei de coronavirus.

Decizia privind călătoriile în străinătate este legată de polemica suscită de deplasările din vacanţa de Paşte în Mallorca, al căror număr a cunoscut o creştere uriaşă după ce autorităţile germane au scos Insulele Baleare de pe lista zonelor de risc, o decizie care elimină obligativitatea prezentării unui test PCR negativ şi intrarea automată în carantină.

S-a stabilit astfel „obligativitatea generală” de realizare a unui test la întoarcerea în ţară, o măsură care o înlocuieşte pe cea anterioară, care se referea doar la zonele de risc – deşi implica majoritatea ţărilor lumii – şi care prevedeau un test PCR şi o perioadă de carantină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.