3 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Gândirea managerială de la Primăria Reșița își face simțite efectele: economii de milioane de euro la bugetul municipiului

Într-un mod inedit, aproape întreaga conducere a primăriei reșițene, inclusiv consilieri ai primarului sau directori executivi de direcții, provine din mediul privat. Cel mai proeminent ”import” de acest gen din partea municipalității e reprezentat, desigur, de primarul Ioan Popa, omul de afaceri listat în Forbes.

Încă de la preluarea mandatului dar și din campania electorală, Popa afirma că are de gând să trateze primăria și municipiul Reșița ca pe o afacere, în care acționari sunt reșițenii. Scepticii au spus că nu poți inocula o gândire managerială într-un sistem înțepenit și inert cum e cel al administrației locale. Ioan Popa și colaboratorii lui au ținut-o, însă, cum se spune, pe-a lor. Așa că, iată și primele date concrete, după cum afirmă primarul reșițean.

Pentru prima oară în acești ani, cineva a mers la negocieri pentru creditele bancare, pentru plata utilităților furnizorilor de servicii și utilități, companii pe care nu le-a vizitat nimeni, de ani de zile. Adică, atât cât au cerut aceste societăți, atât s-a plătit. N-a interesat pe nimeni care sunt costurile.

Ioan Popa, însă, și-a trimis oamenii ori s-a deplasat personal, pentru a angrena astfel de discuții, în ideea că nu poți face nimic până nu pui bazele unei administrații efixiente, inclusiv din punct de vedere financiar.

Reșița are în prezent credite de aproape 14 milioane de euro, luate în principal pentru Parcul Industrial Valea Țerovei, pentru reabilitarea de străzi și drumuri și pentru achiziționarea de centrale. Echipa actuală a primăriei a reușit renegocierea creditelor, obținând o economie semnificativă, în special la Reiffeisen Bank, unde, prin reducerea marjei de dobândă și a comisionului de gestionare, costurile municipalității au scăzut cu 1,86 milioane de euro. Doar, dintr-o negociere, de reținut!

Iar lucrurile nu se opresc aici. Timișoreanul Dacian Rusu, consilierul pe probleme financiare al primarului, susține că obiectivul viitor este încă o reducere a marjei de dobândă și a  comisionului de gestionare, în sumă de 3,5 milioane euro, respectiv, 250.000 de euro pe an.

Și la gaze naturale primăria se pare că a dat o lovitură. S-a reușit o reducere de nu mai puțin de 37 la sută, reprezentând 926.000 de lei! O reducere de 37 la sută este ceva aproape de neconceput dar, totuși, trist, după cum spune Ioan Popa, care susține că primăria trebuia să înceapă de ani de zile aceste negocieri de reducere. ”Eu trebuia acum să negociez undeva la cinci la sută, afirmă Popa, nu 37 la sută! E o reușită, dar una cam tristă,”

La fel, în prezent municipalitatea plătește și energie electrică mai ieftină cu 27 la sută, costurile reducându-se de la 548.000 de lei la 400.000 de lei.

”Această reducere a fost posibilă deoarece în negocierea cu Enel am solicitat să ni se facă o ofertă de retenție a clientului și să fim considerați ca un grup de consumatori, spune consilierul Dacian Rusu. Din păcate, am moștenit o indisciplină comercială pe care o corectăm încet, încet. În varianta actuală prețurile unor puncte de consum sunt și cu 60 la sută ori mai mari față de oferta negociată.”

Primarul Ioan Popa e de părere că banii aceștia sunt foarte buni pentru diferite proiecte ale Reșiței sau pentru confinanțări de proiecte europene.

Alte subiecte :

Încă un pas pentru stadionul Timișoarei

Noul stadion al Timișoarei a intrat în ultima etapă! Hotărârea de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru stadionul Dan Păltinișanu va fi aprobată...

Primele 3 documentații digitale pentru autorizația de construire vor fi procesate cu prioritate

Pentru a marca lansarea noului serviciu, Primăria Timișoara va procesa cu prioritate primele 3 solicitări depuse în format digital pentru obținerea...

Timișoara pentru TINEri!

Citește și :