Galeria timișoreană, META Spațiu, expoziție de excepție la Viena

49

Galeria de artă contemporană META Spațiu din Timișoara bifează, odată cu începutul anului 2020, o expoziție de excepție la Viena: „The stars în the sky. În vain” (trad: ‘Stelele de pe cer. Degeaba), titlu care parafrazează un vers din poezia „In vain” (Degeaba) a lui Jack Kerouac și care aduce în prim plan creațiile a trei artiști: Josépha Blanchet, Silvia Moldovan, Cătălin Marius Petrișor. Evenimentul de deschidere va avea loc pe 10.01.2020, în spațiul 12-14 Contemporary Vienna (stradă Schleifmühlgasse 12-14), în zona unde ființează majoritatea galeriilor de artă contemporană vieneze.

Expoziția transpune privitorul într-un peisaj imaginar al luminii. Un loc straniu, dar totuși familiar, posibil al viitorului, ar trecutului sau al momentului actual. Vizibil dependent de conexiunea umană, este rezultatul unor forțe complexe, pre-determinate de modul în care percepem dinamică dintre lumina și întuneric. Este nevoia determinării estetice care ne ghidează în universul intim al artiștilor, conectați de principiul imuabil al luminii universale.

Artista Josepha Blanchet, în instalațiile sale video, precum și în fotografii, folosește lumina și întunericul într-un flux prin care mișcarea, atât cea interioară, cât și cea exterioară, corpul și spațiul, fluctuațiile și imobilitatea, se întrepătrund, înt-o transpunere poetică prin care lumina devine un semn estetic, un sens și un consens al unității dintre fizic și spiritual.
Pentru Silvia Moldovan, preocupată de filosofia mediului, întunericul și lumina reprezintă totalitatea lumii, începutul și sfârșitul acesteia, într-o modernitate post-apocaliptică în care omul, Noul Zeu al distrugerii, produce, prin acțiunile sale, sfârșitul lumii, așa cum o știm noi astăzi.

Cătălin Petrișor, pe de altă parte, alege o cale spiritual și privește limina că element unificator al tuturor ființelor, Dumnezeul biblic al întregii creații. Lucrările sale devin rugăciuni, iar lumina este calea care deschide orizonturile spre eternitate.
Galeria META Spațiu dezvoltă proiecte de artă contemporană pentru a sprijini și promova artiști internaționali și din România, cu scopul de a oferi o perspectivă intensă asupra scenei artistice central-est-europene.

Expozițiile organizate de galeria META Spațiu se desfășoară în unele dintre cele mai prestigioase instituții de artă, spații publice sau alternative, în parteneriat cu muzee și galerii din România și Europa.

Prin evenimentele sale, META Spațiu dorește să consolideze și să sprijine dezvoltarea unui concept de galerie anti-gravitațională, deschisă experiențelor inovative în domeniul artei contemporane.
Expoziția va putea fi vizitată până pe 25.01.2020 și este realizată cu sprijinul ICR Viena.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.