Galeria Calina aduce din nou extravaganţa în artă într-un nou proiect

379

Publicul timişorean, iubitor de artă şi de frumos este invitat luni, 10 iulie, de la orele 19,00, să intre în cultura modernă la Artistheteacher Party music by Zero & from lea to bogdan and back via alex, ce va avea loc la Galeria Calina, de pe strada Mărăşeşti.

Pentru cei care iubesc o astfel de artă, Galeria Calina are şi un mesaj: “În artă, o ecuație este o propoziție ce afirmă că două expresii artistice sunt egale (o identitate) doar pentru anumite valori ale variabilelor implicate în acestea (sau chiar pentru nici o valoare). Valorile variabilelor pentru care egalitatea este adevărată poartă numele de soluții. Propozițiile artistice care definesc ecuațiile pot fi adevărate (dacă au cel puțin o soluție) sau false (dacă nu au soluție)”.

Artistheteacher nu este alceva decât un proiect iniţiat de Bogdan Raţă împreună cu Alina Cristescu, în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design Timișoara ce cuprinde conferințe, dezbateri performance, expoziții, prezentări și workshop-uri, în perioada februarie – iulie 2017.

Creierul acestui proiect, timișoreanul Bogdan Raţă, este interest de problematica percepției și a figurii umane în sculptură şi se ocupă de această dată de studiul desenului ironic a lui Lea Rasovszky, dar în acelaşi timp este interesat şi de importanţa desenului în procesul de transpunere fizică în artă a ideilor lui Alex Boca, care trăiește și studiază la Paris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.