Furtuna a făcut prăpăd. Copaci doborâți de vânt în vestul țării. FOTO

153

Furtuna de seara trecută i-a scos la muncă pe angajații DRDP Tmișoara. Aceștia au intervenit în județul Arad, acolo unde vântul puternic a doborât mai mulți copaci.

Arborii au căzut pe carosabil, blocând drumul național 76.

”Echipele SDN Arad au intervenit, în cursul nopții trecute, pentru degajarea părții carosabile pe DN 76, între localitatea Groși și limita cu județul Bihor, unde vântul a doborât mai mulți copaci”, au transmis reprezentnții DRDP Timișoara.

Vă amintim că toată țara se află sub o informare meteorologică de vreme instabilă.

”Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată, miercuri (29 mai), îndeosebi în regiunile vestice, sud-vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, apoi cu precădere în sudul, centrul, estul și nordul teritoriului. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp”, spun meteorologii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ