10.1 C
Timișoara
miercuri 25 februarie 2026

Fundația de Abilitare Speranța marchează 34 de ani de intervenție în sprijinul copiilor, familiilor și adultilor cu dizabilități

34 de ani de incluziune, într-un sistem care încă învață să asculte

De 34 de ani, Fundația de Abilitare Speranța construiește, pas cu pas, servicii și relații în jurul copiilor, familiilor și persoanelor vulnerabile, într-un sistem care încă învață ce înseamnă, cu adevărat, incluziunea socială.

Pornită din inițiativa unui grup de părinți ai copiilor cu dizabilități, care nu aveau acces la servicii specializate, fundația a crescut într-o organizație care astăzi oferă intervenții integrate și contribuie activ la dezvoltarea serviciilor comunitare.

VOCEA DIN INTERIOR

„Vorbim despre incluziune socială de 34 de ani și, totuși, în practică, încă suntem la început. Avem legislație, avem resurse, avem viziune. Dar incluziunea nu se face doar din ceea ce este scris, ci din felul în care alegem să vedem omul. Prea des, sistemul social este redus la dosare de caz și numere de înregistrare. Noi credem că el trebuie să însemne prezență, relație, intervenție reală și rezultate care se văd în viața oamenilor. Incluziunea înseamnă să fii lângă om și să-l auzi. Înseamnă să construiești voce acolo unde ea încă nu se poate face auzită, pentru copii, pentru părinți, pentru persoanele cu dizabilități.
Copiii cu dizabilități muncesc enorm, zi de zi, în terapie, pentru a fi acceptați. Dar o comunitate sănătoasă nu așteaptă ca ei să devină „ca ceilalți”, ci creează spațiu pentru ca fiecare copil să fie acceptat așa cum este și susținut să crească.
Iar părinții nu ar trebui să fie nevoiți să lupte singuri. În fiecare zi aleg să meargă mai departe, cu o forță care vine din iubire. Rolul nostru, ca societate, este să fim acolo – cu empatie, cu sprijin real, cu responsabilitate.”
spune Anca Menina Danci, director executiv, Fundația de Abilitare Speranța.

SPRIJIN PENTRU COPII ȘI FAMILII

Astăzi, Fundația de Abilitare „Speranța” sprijină 150 de familii cu copii aflați în risc de separare, familii care se confruntă cu situații complexe: dizabilitate, sărăcie, marginalizare, lipsa accesului la servicii sau măsuri de protecție specială. Intervenția nu este punctuală, ci construită în jurul întregii familii. Echipele oferă sprijin psihologic, psihoterapeutic, psihopedagogic, kinetoterapie, consiliere parentală, juridică și socială, dar și însoțire reală în parcursul fiecărei familii.

„La Fundația Speranța nu am găsit doar terapie in acesti 10 ani. Am găsit oameni care ne-au învățat, ca familie, cum să ne adaptăm, cum să avem răbdare și cum să construim, pas cu pas, un echilibru al nostru. Poate cel mai important este că schimbarea nu s-a oprit la noi. Am învățat cum să ne facem înțeleși, cum să cerem sprijin și cum să fim parte din comunitate. Nu am mai încercat să ne potrivim unui sistem. Am învățat să ne construim viața în jurul copilului meu, așa cum are el nevoie.”
explică mama unui copil cu dizabilitati.

Prin proiectul „Acasă în comunitate” (cod 326908), fundația dezvoltă un model care leagă prevenirea separării de reintegrarea copiilor aflați în sistemul de protecție specială. În același timp, proiectul introduce o etapă esențială: sprijinul acordat familiei în perioada de tranzit, înainte de întoarcerea copilului acasă.

SPRIJIN PENTRU ADULȚI CU DIZABILITĂȚI – PROGRAMUL UNLOC

Fundația dezvoltă, din 2019, și programul UnLoc, dedicat adulților cu dizabilități, cu focus pe viață independentă și incluziune în comunitate. Început ca o inițiativă de dezinstituționalizare, adică sprijin în tranziția de la viața segregată, în centre rezidențiale mari la cea în comunitate, în apartamente obișnuite și cu sprijin centrat pe persoană, pentru șase adulți cu dizabilități, de-a lungul timpului a oferit servicii sociale unui număr de peste 80 de persoane. În prezent, 50 de adulți cu diferite dizabilități (intelectuale, psiho-sociale, fizice, senzoriale, boli cronice și degenerative) sunt sprijiniți constant, cu peste peste 20.000 de ore/an de consiliere socială, psihologică, vocațională, kinetoterapie și acompaniament.

Acestea au scopul de a preveni (re)instituționalizarea lor, și sunto ferite pe lângă sprijin în ce privește locuirea în comunitate, accesul la servicii medicale, investigații și tratamente, mediere și plasare pe piața muncii, educație și formare, campanii de conștientizare.


Parteneriatele strategice cu companii, autorități locale și județene, instituții de învățământ, întreprinderi sociale, alte ONG-uri, fac posibil impactul pe care echipa fundației îl are în viața celor cu dizabilități. Impact relatat chiar de ei: „Mi se pare un serviciu foarte bun, mai ales că suntem mai vizibili în societatea asta în care trăim. Cel mai important este că facem un lucru minunat: faptul că ieșim în societate”; „Echipa este prietenoasă, merită să vină cât mai mulți oameni aici, ei deschiși la nevoile noastre”.

După 34 de ani, fundația continuă să construiască în jurul aceleiași idei: locul copilului este în familie, iar locul adultului cu dizabilități este în comunitate. Incluziunea nu este un rezultat final, ci un proces care se construiește zilnic împreună.

Alte subiecte :

Citește și :