Fundația Comunitară Timișoara premiază Campionii comunității noastre 2022

63

Un număr de 14 oameni și echipe care și-au pus amprenta în comunitatea în care trăiesc și lucrează au fost premiati de Fundatia Comunitară Timișoara în cadrul campaniei „Campionii comunității noastre 2022”.

„Campionii comunității nostre 2022” au fost aleși din cadrul proiectelor desfășurate în acest an de către de Fundația Comunitară Timișoara și sunt un exemplu de implicare, dăruire și inovație pentru că au căutat soluții pentru a transforma un vis în realitate.
Cei 14 campioni și echipe de campioni fac parte dintre cele mai diferite domenii, de la educație la cercetare, de la arhitectură, la IT, însă cu toții au pus umărul ca locul în care trăiesc să devină un loc mai bun pentru cei din jur.

Campionii comunității noastre 2022 sunt: Daniela Brînzei (Școala Gimnazială nr 2, Timișoara), Costin Bleotu (Banat IT), echipa Biblicicleta Lugoj (Laura Secoșan, Simona Banda, Alina Polk și Daniela Țicu), Florina Ianculescu (Colegiul Național Bănățean), echipa Oana Florea și Oana Pătrașcu (Grup de inițiativă din Bocșa), Cosmin Ciorman (Liceul Teoretic General Dragalina Oravița), Simona Smultea (Asociația CevaDeSpus), Ancuța Sârbu (Asociația Educația la Sat), Mădălina Mahu (Asociația de Intervenție și Regenerare Comunitară), Adina Rău (Institutul Național de Cercetare Fizica Pământului), Mihaela Sichim (ATU Advertising); Echipa Hamilton România, Mihaela Pișleagă (Grupul de inițativă Micii Grădinari) și Mihai Petru Mărghitaș (Grupul de inițiativă Pro Liebling).

„Ne dorim să le mulțumim public și să le oferim recunoașterea și aprecierea noastră celor care se implică activ și își dedică timpul și energia pentru a schimba lumea în care trăiesc.
Pas cu pas, datorită implicării acestor oameni în educația copiilor, sport, accesibilizarea pentru persoane cu deficiențe, cercetare pe înțelesul tuturor, societatea noastră se schimbă în bine”, a spus Daniela Chesaru, director executiv al Fundației Comunitare Timișoara.
Cei 14 campioni vor fi prezentați în următoarea perioadă pe pagina de facebook a Fundației Comunitare Timișoara, cu momentul-surpriză în care au primit premiul, dar și pe pagina web www.fundatiacomunitaratimisoara.ro.

Despre Fundația Comunitară Timișoara
Fundația Comunitară Timișoara aduce împreună donatori, ONG-uri sau grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 6 ani de activitate, s-au adunat fonduri de la companii și donatori individuali și s-au finanțat peste 270 de proiecte din Timișoara și regiune. Fundația Comunitară Timișoara este parte dintr-o mișcare națională, alături de alte 19 fundații comunitare din România și peste 2.000 în întreaga lume.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.