1.2 C
Timișoara
sâmbătă 20 aprilie 2024

Frații ”Dedeman” trec pragul de un miliard de euro anul acesta

Liderul din bricolaj, Dedeman (contralat de fraţii Pavăl, Dragoş şi Adrian, prezenţi în TOP 300 Capital) a continuat să crească şi în 2016: primul semestru i-a adus deja o creştere de 26% a cifrei de afaceri, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

”Valorile înregistrate până acum ne încurajează să credem că vom depăşi cifra de afaceri stabilită la începutul anului”, spun reprezentanţii retailerului. Ceea ce înseamnă că, în mod sigur, afacerile vor depăşi un miliard de euro anul acesta. În 2015,rulajul a fost de 981 milioane de euro, în timp ce profitul a ajuns la 127 milioane de euro.

De fapt, care sunt factorii care influenţează cel mai mult avansul vânzărilor, în general?

”Creşterea salariilor şi creşterea consumului la nivel naţional, precum şi dezvoltarea sectorului rezidenţial au avut un efect pozitiv asupra vânzărilor. Dincolo de factorii externi, dezvoltarea gamelor de produse, vânzările online şi implementarea unor  tehnologii adiacente,  precum şi deschiderile de noi magazine au ca efect creşterea vânzărilor”, mai spun reprezentanţii Dedeman.

Referitor la comportamentul consumatorilor, potrivit acestora, nu s-au remarcat schimbări majore în ultimul timp. Altfel spus, s-au păstrat relativ constante criteriile de alegere a retailerilor de la care să îşi facă cumpărăturile sau motivele pentru care aleg un produs în detrimentul altuia.

”În continuare, dincolo de preţ şi de serviciile adiacente care influenţează decizia de cumpărare, şi vremea are o influenţă majoră în desfăşurarea lucrărilor de amploare. În lunile de vară şi toamna sunt mai mari vânzările pentru produse de construcţii, în timp ce în restul anului vânzările se concentrează pe produse pentru amenajări şi redecorări, mobilă, electrocasnice şi altele”, adaugă ei.

Sursa: capital.ro

Alte subiecte :

Firma SOLARIA GRUP penalizată cu 2,7 milioane de lei, pentru întârzieri repetate la lucrări și nerespectarea prevederilor contractuale

Primăria Municipiului Timișoara a notificat constructorul care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30 cu privire la încetarea contractului și aplicarea unor penalități...

Legislația în construcții actualizată 2024, în dezbatere la CCIA Timiș | VIDEO

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în colaborare cu Inspectoratul Județean în Construcții Timiș, sub egida Inspectoratului de Stat în Construcții, a organizat...

Citește și :