7.1 C
Timișoara
luni 2 decembrie 2024

FOTO – VIDEO | Un „medic clandestin” trata pacienți bolnavi, „pe sub mână”. Bărbatul lucra ca asistent medical la Spitalul Județean „Pius Brânzeu” din Timișoara

Un asistent medical de la Spitalul Județean „Pius Brânzeu” din Timișoara se dădea drept medic clandestin. Acesta le administra oamenilor bolnavi tratamente le domiciliu fără să dețină vreun fel de autorizație. 

Potrivit unor surse din anchetă, bărbatul prescria ilegal rețete și dădea tratamente.

Bărbatul are 42 de ani și lucra ca asistent medical pe specialitatea de Chirurgie Vasculară din spital. Poliștii i-au percheziționat bărbatului casa, mașina. Achetatorii au făcut percheziții chiar și la spital.

În candul perchezițiilor, polițiștii bănățeni au găsit asupra bărbatului medicamente, echipamente medicale, documente, telefoane mobile și alte dispozitive de stocare a datelor.

„În urma investigațiilor, s-a stabilit faptul că bărbatul, angajat al unei instituții publice, ar fi prestat servicii medicale la domiciliul său și ar fi administrat scheme de tratament fără a avea avizul de specialitate al unui medic autorizat, au precizat reprezentanții IPJ Timiș.

Pentru că practica ilegal medicina pe sub mână, bărbatul este cercetat pentru abuz în serviciu, înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii.

Potrivit unor surse, individul era cunoscut cu probleme de atitudine și comportament, fiind sancționat în prealabil prin Comisia de Disciplină a spitalului.

Contactat de redacție, Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean de Urgență „Pius Bânzeu” ne-a precizat.

„Așteptăm decizia justiției. Dacă se confirmă faptele, este foarte grav. Salutăm acțiunea autorităților și sperăm să fie sancționate sever ilegalitățile”, a declarat Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean.

Conducerea spitalului nu știa despre activitatea bărbatului. Acesta lucra în cadrul spitalului ca asistent medical de mai mulți ani. Cu toate acestea nu se știu alte detalii despre activitatea ilegală a bărbatului. Momentan Poliția continuă cercetările. Vom reveni cu informații în funcție de evoluția anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Primele spectacole FEST – FDR așteaptă publicul timișorean iubitor de teatru

Ne mai despart doar două zile de primul spectacol al FEST-FDR 2024, așteptata reîntâlnire cu Pippo Delbono și cu universul său fascinant, coeziv în...

Legenda Duckadam s-a înălțat la ceruri. Fostul mare portar a murit azi-noapte la vârsta de 65 de ani

Este doliu în sportul românesc! Helmut Duckadama murit la 65 de ani. Fostul mare portar al echipei Steaua București fusese operat pe cord deschis...

Citește și :