12.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Fostul primar al Devei, eliberat din penitenciar

Mircia Muntean a părăsit Penitenciarul Deva chiar înainte de Anul Nou. Acesta a fost eliberat în baza unei hotărâri date de Judecătoria Deva, în data de 23 decembrie. Cum decizia nu a fost contestată de procurori în termenul prevăzut de lege, aceasta a rămas definitivă.

„Admite propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul-condamnat MUNTEAN MIRCIA. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului MUNTEAN MIRCIA şi punerea acestuia în libertate, dacă nu este arestat sau deţinut în altă cauză”, se arată în decizia pronunțată de Judecătoria Deva.

Mircia Muntean a ajuns în spatele gratiilor în 27 aprilie 2017. Acesta a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare, într-un dosar în care a fost judecat pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate. Pedeapsa finală a rezultat din contopirea a două condamnări din două dosare diferite. Fostul edil-șef a primit doi ani de detenţie în dosarul supranumit „Alcoolul la volan”, la care s-au adăugat patru ani de închisoare cu suspendare primiţi pentru abuz în serviciu în „Dosarul Shell”, în 2013, beneficiul suspendării fiindu-i revocat.

Alte subiecte :

Citește și :