-1.9 C
Timișoara
marți 30 decembrie 2025

Fostul internațional bănățean Cristi Chivu a ajuns ,,pe cai mari”!

Reșițeanul Cristian Chivu dovedește că tot ”Banatu-i fruncea”. Chivu a devenit al doilea român din staff-ul UEFA, după Ionuţ Lupescu. Fostul fundaş al Interului este noul observator tehnic al forului continental.

Chiar soţia lui Lupescu a făcut anunţul, pe pagina proprie de pe reţeaua sa de socializare.

„Cristi Chivu a devenit astăzi observator tehnic UEFA, sub îndrumarea lui Ionuț Lupescu (director tehnic UEFA). Doi foști colegi, din două generații diferite ale echipei naționale. Multă baftă, Cristi„, a fost mesajul care anunţă noul post al lui Chivu, scrie digisport.ro

Retras din fotbal în 2014, după şapte ani petrecuţi la Inter, românul în vârstă de 36 de ani a anunţat că îşi doreşte să revină în „sportul-rege”, într-un post administrativ.

Chivu a studiat posibilitatea de a candida la preşedinţia FRF, iar în 2014 a fost luat în calcul de Răzvan Burleanu, după câştigarea şefiei Federaţiei, pentru a face parte din staff-ul său, pe postul de consilier pe probleme internaţionale.

Sursa: radioresita.ro

1 COMENTARIU

  1. „Reșițeanul Cristian Chivu dovedește că tot ”Banatu-i fruncea”. Chivu a devenit al doilea român din staff-ul UEFA, DUPA Ionuţ Lupescu. ”
    🙂
    Pai cum vine asta, „tovarasi”?! Cum puteti spune ca „tat Banatu-i fruncea” cand Chivu al vostru este AL DOILEA dupa bucuresteanul Ioan Lupescu („Chief Technical Officer” al UEFA)? „Fruncea” inseamna „cel dintai”. Sau, daca este banatean, respectivul poate sa fie si al doilea, si al treilea, si – de ce nu? – chiar si ultimul, ca tot „frunce” este?!…
    Hai, fiti civilizati si cautati altceva, alte „prioritati banatene”, ca rade lumea de voi!…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Proiectul european Land4Climate: pași importanți în 2025 spre o reziliență climatică durabilă

Administrația Bazinală de Apă Banat(ABA Banat) a consolidat prin demersurile realizate pe parcursul anului 2025, implementarea proiectului european Land4Climate, creând cadrul necesar pentru aplicarea...

Timișoara sărbătorește trecerea în 2026 cu spectacole și transport public prelungit

Primăria Municipiului Timișoara îi invită pe toți timișorenii să sărbătorească miercuri, 31 decembrie 2025, începând cu ora 22:00, Revelionul în Piața Victoriei, unde municipalitatea...

Citește și :