Fostul lider țărănist ce a condus o vreme îndelungată orașul nostru din scaunul de primar, Gheorghe Ciuhandu, are o luare de poziție foarte acuzativă la recenta condamnare a sa. Dânsul consideră a fi doar răzbunări și abuzuri ale unui sistem disfuncțional ce nu are nimic de a face cu un stat de drept ori cu o justiție imparțială. Pentru a nu părea doar o încercare de dezvinovățire fără acoperire, aduce o seamă de argumente ce par pertinente privind în urmă la cele întâplate. Acuzațiile ce se aduc sunt demontate cu opiniile sale despre cele ce le consideră abuzuri și șicanări.
Iată ce spune Gheorghe Ciuhandu despre aceste acuze și condamnări:
Condamnarea mea – Abuz sau justiție?
„Încă din momentul (octombrie 2016) în care am fost trimis în judecată de DNA pentru abuz în serviciu în cazul finanțării echipei de fotbal Politehnica Timișoara, am refuzat să fac declarații publice pentru a lăsa procesul să-și urmeze cursul firesc în instanța de fond: Tribunalul Timiș.
După aproape doi ani, prin sentința penală din 13.07.2018, am fost achitat de sub învinuirea ‘săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu asimilată infracțiunilor de corupție în formă continuată’ . DNA – Serviciul Teritorial Timișoara face apel și, în octombrie 2018, începe procesul la Curtea de Apel Timișoara, fără ca procurorul DNA să vină cu probe noi care să impună modificarea sentinței de achitare pronunțate de instanța de fond. Procesul se reia cu aceleași acuzații și, pentru că am observat că uneori dezbaterile se îndepărtau destul de mult de la acuzațiile propriu-zise, am cerut instanței să mă judece strict pe capetele de acuzare din rechizitoriu, acesta stabilind limitele judecății cu privire la persoană și faptă.
Fapta care mi se impută prin rechizitoriu comportă două aspecte: că, în calitate de primar, am semnat contractul de asociere și că, în calitate de ordonator principal de credite, am semnat ordonanțări de plată în valoare de 24,6 milioane lei, iar că prin aceste acțiuni aș fi comis infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată. Să le luăm pe rând.
1.Discuțiile privind asocierea dintre Municipiul Timișoara și clubul Politehnica au început în toamna anului 2007, când la inițiativa unui grup de cinci consilieri locali s-a constituit o comisie de negociere formată din cei cinci consilieri, doi funcționari publici și secretarul Consiliului Local, Ioan Cojocari. Obiectul asocierii era susținerea echipei de fotbal Politehnica Timișoara printr-o contribuție anuală de 9 milioane de lei de la bugetul local, pe durata a trei ani. În contrapartidă, clubul Politehnica se obliga la mai multe acțiuni, printre care și obținerea de performanțe sportive în campionatul intern și calificarea în cupele europene sau susținerea centrului de copii și juniori, lucruri care, de altfel, s-au și întâmplat. Personal, nu am avut inițiativa asocierii, nu am participat la negocieri și nici la vot!
Prin HCL 127/20.03.2008, Consiliul Local a votat cu majoritate de două treimi asocierea, hotărârea având în anexă, ca parte integrantă, forma explicită a Contractului de Asociere, cu nominalizarea persoanelor care urmau să-l semneze, inclusiv primarul. Această HCL a fost vizată juridic de secretarul Consiliului Local și de legalitate de Instituția prefectului Timiș, nefiind atacată de nimeni în contencios administrativ și, pe cale consecință, fiind legală și în vigoare și în prezent. Abia după o lună, având viza de legalitate a Prefecturii, am iscălit contractul de asociere 1642/18.04.2008, actele intrând, astfel, în circuitul civil și producând efecte juridice.
Țin să precizez că, în conformitate cu Legea 215/2001, în calitate de primar, eram obligat să pun în aplicare hotărârile Consiliului Local, iar conform Legii Contenciosului Administrativ 554/2004, primarul este singura persoană care nu poate ataca în nici o formă o hotărâre de consiliu local. Mai mult decât atât, hotărârea avea atât viza juridică a secretarului Consiliului Local cât și pe cea de legalitate a Instituției Prefectului – deci, din punct de vedere legal, nu exista nici un dubiu asupra acesteia. În concluzie, abuzul în serviciu l-aș fi comis dacă nu puneam în aplicare HCL 127/2008 și dacă nu semnam contractul de asociere, pentru că alte opțiuni nu aveam!
Mai menționez faptul că prin adresa 35053/2010, dna prof. univ. dr. Verginia Vedinaș, șef al departamentului juridic al Curții de Conturi București, comunica Camerei de Conturi Timiș că actul de asociere în discuție NU a fost încălcat cu fraudarea legii.
2. În ceea ce privește ordonanțările de plată, în calitate de primar și ordonator principal de credite, eram ultimul care le semna, numai după ce mă asiguram că acestea erau semnate de funcționarii publici abilitați din cadrul primăriei, inclusiv de controlul financiar preventiv. Precizez că semnătura primarului este menită exclusiv a investi cu formula de autoritate executarea actului emis. Menționez că pe toată perioada de derulare a contractului de asociere nici un control al Camerei de Conturi Timiș nu a constatat nereguli cu privire la ordonanțările respective, iar toate recomandările referitoare la operațiunile contabile desfășurate au fost implementate prin hotărâri de consiliu local și/sau dispoziții de primar.
În octombrie 2012, după un an și zece luni de la consumarea asocierii (și patru luni de când am plecat din Primăria Timișoara, ieșind la pensie), Camera de Conturi Timiș face un nou control, în urma căruia constată, pentru prima dată (după trei controale anuale anterioare!), „caracterul ilegal” al finanțării efectuate de Consiliul Local Timișoara la clubul Politehnica. Solicitările auditorilor respectivi, în sensul sesizării organelor de urmărire penală cu privire la plățile „ilegale” efectuate, sunt respinse de Departamentul Juridic al Curții de Conturi București prin adresa 40828/2013. În această adresă se reiterează că încheierea contractului de asociere nu a fost făcută cu fraudarea legii și că nu se pune problema unor plăți nelegale.
Expertizele făcute la solicitarea Primăriei Municipiului Timișoara în 2013 și 2015, când nu mai eram în funcție, arată că plățile s-au făcut corect, cu respectarea legilor și a procedurilor în vigoare, confirmând, astfel, punctele de vedere exprimate anterior de dna. dr. Virgina Vedinaș.
Revenind la rechizitoriu, am constatat că acuzarea face adesea confuzii cu privire la responsabilitatea care revine unui primar, atât în ceea ce privește punerea în aplicare a hotărârilor de consiliu local, cât și în ceea ce privește atribuția de ordonator principal de credite. În conformitate cu prevederile Deciziei 405/2016 a Curții Constituționale a României (CCR), ar fi trebuit ca procuratura să arate punctual ce articole de lege am încălcat în calitate de primar, ca demnitar al Statului Român, astfel încât să mă pot apăra față de acuze concrete, explicite, și nu față de presupuneri sau păreri personale ale unui procuror.
În lipsa unor argumente și probe concrete în acuzele care mi s-au adus, procurorul DNA recurge la conexiuni forțate cu alte spețe: procesul de la Consiliul Județean Timiș (CJT) și procesul de la Curtea de Apel Timișoara dintre Primăria Timișoara și Camera de Conturi Timiș.
În privința celor întâmplate la CJT, speța în cazul de față este complet diferită atât în ceea ce privește modalitatea juridică a asocierii, cât și în ceea ce privește modul în care s-au făcut plățile. La CJT, banii au fost acordați în baza unui protocol care prevedea premierea sportivilor pentru rezultate deosebite; banii, în loc să ajungă la sportivi, ajungeau însă la club. La Primărie și Consiliul Local a existat un contract de asociere votat de CLT, iar plățile s-au făcut pe baza acestuia și a documentelor justificative prezentate de club, conform HG 1447/2007, și au fost verificate de departamentele de specialitate din primărie, iar ulterior și de Camera de Conturi.
Legat de hotărârea definitivă și irevocabilă a Curții de Apel Timișoara în procesul dintre Primăria Timișoara și Camera de Conturi Timiș, verdictul dat de Curte spune că trebuie reanalizată legalitatea asocierii și clarificat modul în care s-au făcut plățile în raport cu contractul de asociere și cu normele interne, fără să se decidă că ar exista vreo infracțiune sau vreo persoană vinovată. Fac această precizare pentru că în decursul dezbaterilor s-a făcut trimitere la Decizia Curții de Apel, insinuându-se că ar confirma faptele din rechizitoriu. Falsitatea acestei insinuări a fost demonstrată de expertizele amintite mai sus, din 2013 și 2015, care au certificat legalitatea asocierii și corectitudinea plăților.
În ce privește rechizitoriul, sunt câteva nereguli pe care le-am constatat și le-am prezentat în instanță:
1.Faptul că nu au fost inculpați reprezentanții clubului Politehnica Timișoara, care, în accepțiunea DNA, au profitat de pe urma contractului de asociere.
2.Faptul că nu au fost inculpați consilierii locali care au inițiat și negociat asocierea, respectiv cei care au votat-o, ci doar primarul și funcționarii publici care au semnat contractul de asociere, chiar dacă nici unul dintre aceștia nu participase la negocierile și la voturile respective.
3. Faptul că nu au fost inculpați toți semnatarii ordonanțărilor de plată – exemplul viceprimarului Grindeanu, care a și fost denunțat în această privință, fără nici un efect.
4. Faptul că în decursul anchetei procurorul a făcut presiuni asupra unor martori.
5. Faptul că procurorul DNA nu a inclus în dosarul cauzei documentele emise de Departamentul Juridic al Curții de Conturi, care arătau legalitatea asocierii și că nu se impune sesizarea organelor penale; mai mult decât atât, respectivele documente au fost „rătăcite” de procuror în dosarul de la CJT, pe care tot el l-a instrumentat.
6. Faptul că procurorul a fost părtinitor, fără a ține seama de nici o probă favorabilă inculpaților, în ciuda faptului că legea îl obligă la acest lucru. Și așa mai departe.
Toate aceste chestiuni au fost dezbătute în instanța de apel aproape un an de zile. Ultimul cuvânt l-am rostit pe 23 septembrie 2019, verdictul urmând a se pronunța pe 7 octombrie 2019, când – surpriză! – în completul format din două judecătoare s-a ajuns la divergență. Pronunțarea s-a amânat încă două săptămâni, până pe 21 octombrie 2019, când completul a fost completat cu un al treilea judecător, care a asistat pentru prima dată la proces și care în răstimpul de trei ore al termenului nu a scos nici un cuvânt, nu a pus nici o întrebare. S-a rămas în pronunțare până pe 4 noiembrie 2019, când s-a dat decizia definitivă.
În ce mă privește, am fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în formă continuată, interzicerea exercitării unor drepturi pe o durată de patru ani, un termen de supraveghere de patru ani, frecventarea unui program de reintegrare socială (la 72 de ani!), prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității timp de 120 de zile, plată în solidar cu alți trei inculpați a sumei de 27 de milioane de lei, plus dobânzi și penalități.
Justiție sau abuz? Aceasta este întrebarea!
În lipsa, deocamdată, a unei motivări din partea instanței, nu pot să știu ce a stat la baza deciziei acesteia. Totuși, se pot pune în discuție mai multe chestiuni:
primarul nu a inițiat, nu a negociat și nu a votat asocierea; semnarea contractului (care reprezintă actul infracțional în ideea procurorului) a avut loc ulterior exercitării controlului de legalitate de către prefect; dacă hotărârea de asociere nu era pusă în executare, primarul săvârșea o infracțiune de abuz în serviciu, nerespectând Legea 215/2001; primarul nu putea ataca în instanța de contencios administrativ hotărârea privind asocierea (vezi legea 554/2004); primarul nu a încălcat nici o lege în sens primar, astfel cum această sintagmă a fost configurată prin Decizia nr. 405/2016 a CCR; constituirea de parte civilă a Primăriei Timișoara în această cauză este ilegală în lipsa unei hotărâri de Consiliu Local; un astfel de act nu există, constituirea de parte civilă fiind făcută de actualul primar (Nicolae Robu) la presiunea procurorului, cu încălcarea Legii 215/2001, ceea ce invalidează pretinsa constituire de parte civilă în dosarul cauzei.
Oare instanța, chiar în complet de divergență, nu a analizat aceste aspecte, fiind vorba, totuși, de soarta unor oameni care nu au făcut nimic altceva decât să își exercite atribuțiunile de serviciu? Oare, dacă tot se spune că s-a făcut ceva ilegal, cei care au inițiat, negociat și votat hotărârea de asociere nu au nici o răspundere? Dacă este așa, atunci concluzia care se impune este clară: avem de-a face cu un abuz! Oare nu este curios faptul că persoanele condamnate în acest proces au primit sentințe trase la indigo după cele ale omologilor de la Consiliul Județean Timiș, deși spețele judecate diferă complet, după cum am arătat anterior?
Nu mă hazardez să merg mai departe cu speculații, câtă vreme nu am motivarea. Totuși, se mai pune o întrebare:
Este România stat de drept?
Dacă ajungi să fii condamnat pentru că ai respectat și aplicat legea, atunci cu certitudine NU! Lucrurile nu se vor îndrepta până când abuzul în serviciu – arma predilectă folosită de DNA în lipsa probelor care să ateste fapte reale de corupție – nu se va defini conform recomandărilor Curții Constituționale prin Decizia 405/2016. De asemenea, o eliminare a abuzului din art. 13, ind. 2 din legea 78/2000, lege care prevede infracțiunile care sunt de competența DNA, ar face ca procurorii DNA să mai poată cerceta presupuse fapte de abuz doar dacă acestea sunt făcute în conexiune cu fapte concrete de corupție. Până atunci, din păcate, DNA – înființată printr-o ordonanță de urgență, aprobată ulterior în Camera Deputaților cu mai puține voturi decât era nevoie pentru o lege organică – își va continua abuzurile.
De aceea, încă o dată, nu cred că în România este stat de drept! Ar mai fi, totuși, o șansă: dacă s-ar aplica Decizia CCR din 25 octombrie 2018, prin care CCR a făcut ceea ce Parlamentul și organele de justiție ar fi trebuit să facă, respectiv Parlamentul să fi pus în acord dispozițiile neconstituționale constatate prin deciziile Curții (cum este cazul abuzului în serviciu) cu dispozițiile Constituției, iar judecătorii și procurorii să nu mai aplice dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale, de la data publicării Deciziei Curții. În acest sens, pentru a fi cu adevărat stat de drept, trebuie să revenim și să respectăm Constituția, art. 147, alin. 1.
Din păcate, la Timișoara acest lucru nu s-a întâmplat în 4 noiembrie 2019”, își incheie Ciuhandu mesajul.