6.1 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Formația RockIng, creată din absolvenți UPT, a lansat videoclipul piesei „100 de ani” FOTO-VIDEO

Luni, 9 noiembrie 2020, la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a fost lansat, în cadrul unei conferințe de presă, videoclipul formației RockIng pentru piesa „100 de ani”.

Pentru a celebra Centenarul Universității Politehnica Timișoara, care se sărbătorește în data de 11 noiembrie 2020, o serie de muzicieni de calibru din formații care au făcut istorie în domeniul muzicii, toți absolvenți ai UPT, s-au reunit pentru a forma o super-formație – RockIng – ce va susține un concert dedicat aniversării celor 100 de ani de la înființarea celei mai vechi instituții de învățământ superior din Timișoara.

Proiectul, coordonat de realizatorul muzical Bogdan Puriș, și el absolvent al UPT, a presups pregătirea și interpretarea pe scenă a 15 hituri celebre ale grupurilor în care au cântat membrii formației, plus o piesă nouă, „100 de ani”, dedicată Centenarului UPT.

Versurile noii piese sunt compuse de un alt absolvent al Politehnicii timișorene, poetul și scriitorul Robert Șerban. Videoclipul a fost realizat de Ovidiu Novac, și alsolvent al UPT, la fel ca și inginerul de sunet, Uțu Pascu.

Formația RockIng e formată din: Mircea Baniciu – voce, chitară (Phoenix, Pasărea Colibri, Pasărea Rock); Călin Pop – voce, chitară (Celelalte Cuvinte); Tiberiu Bako – bass (Cargo, Pro Musica); Teodor Pop – claviaturi (Jazzybit); Valentin Potra – baterie (Abra, Blazzaj, Impact, Arca), Octavian Horvath (Implant Pentru Refuz). Membrii formației s-au reunit de mai multe ori la Timișoara pentru a realiza câteva repetiții împreună și pentru înregistrarea noii piese.

În cadrul întâlnirii cu jurnaliștii, membrii formației au subliniat munca intensă care a fost depusă pentru punerea în practică a proiectului, au depănat câteva amintiri din perioada studenției la Politehnica, iar în cadrul conferinței de presă a fost subliniată latura artistică pe care o au mulți dintre absolvenții instituției. Doar în domeniul muzical s-au afirmat mulți absolvenți ai Politehnicii, unii dintre aceștia dezvoltând cariere în străinătate, însă nu a fost posibilă cooptarea tuturor din cauza pandemiei de coronavirus. Dintre cei prezenți, unii au dezvoltat cariere și în domeniul ingineresc pe care l-au absolvit, alții s-au dedicat doar carierei muzicale.

De asemenea, s-a discutat și despre posibilitatea susținerii unui concert cu public, atunci când situația epidemiologică o va permite, dar și despre colaborarea deosebit de bună între artiști de stiluri și vârste diferite, care ar putea duce chiar la continuarea proiectului și după încheierea aniversării Centenarului Politehnicii timișorene.

În 11 noiembrie, de la ora 20:00, va fi difuzat în streaming online – pe canalele UPT ( pagina de Facebook a Universității Politehnica Timișoara , canalul de Youtube Teleuniversitatea Timișoara ) – concertul formației RockIng. Până atunci, videoclipul piesei „100 de ani” poate fi vizionat aici: https://fb.watch/1F4gl0CHZu/   

Alte subiecte :

Mai multe spitale din Timișoara se pregătesc să ,,tragă obloanele”. Ce se va întâmpla cu miile de pacienți dacă fondurile cerute nu vor veni...

Situația financiară a marilor spitale rămâne una critică, în ciuda semnalelor trase în mod repetat de conducerile unităților sanitare. Marile spitale din Timișoara se confruntă,...

Încă un pas pentru stadionul Timișoarei

Noul stadion al Timișoarei a intrat în ultima etapă! Hotărârea de Guvern de aprobare a indicatorilor tehnico-economici pentru stadionul Dan Păltinișanu va fi aprobată...

Citește și :