Fondul Suveran de Investiţii, Curtea Constituţională, Statul antreprenor şi fuga de implicare

461

Recenta Decizie a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României sub nr. 531/2018, ne furnizează un evident exemplu de lipsă de curaj a magistraţilor care intră în alcătuirea acestei instanţe. Pronunţând această decizie, instanţa de contencios constituţional a declarat neconstituţional proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Investiţii, reţinând, în esenţă, că acest proiect este al unei legi cu caracter individual – căci înfiinţează şi disciplinează organizarea şi funcţionarea unui subiect individual de drept (Fondul Suveran de Investiţii) – iar Constituţia stabileşte, în termeni imperativi, faptul că o lege adoptată de Parlament nu poate avea decât caracter normativ.

În subsidiar, aceeaşi Curte Constituţională a mai reţinut şi faptul că, adoptând un proiect de lege de înfiinţare a unui Fond Suveran de Investiţii, Parlamentul a încălcat sfera de competenţă a Guvernului şi, prin urmare, a lovit în principiul separaţiei puterilor în stat, pentru că, potrivit Curţii, numai Guvernul putea înfiinţa un astfel de Fond, printr-o hotărâre care să îmbrace forma unui act administrativ cu caracter individual. Chiar şi la o analiză de suprafaţă a argumentelor reţinute de instanţa noastră constituţională, reiasă cu prisosinţă reţinerea (ca să nu spunem frica!) magistraţilor Curţii de a se implica în substanţa unei probleme de maximă importanţă pentru viitorul României: implicarea Statului în jocul economic, nu numai în calitatea de reglementator, ci şi în postura de antreprenor. Faptul că, în motivarea deciziei pronunţate, judecătorii Curţii Constituţionale au recurs doar la aspecte de neconstituţionalitate extrinsecă (caracterul individual al proiectului legii de înfiinţare a Fondului şi încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat), refuzând să reţină şi eventuale argumente de neconstituţionalitate intrinsecă, ţinând de eventuala încălcare a unor norme constituţionale substanţiale (şi nu de procedură), cum ar fi acelea de sub art. 135 alin. (2) din Legea noastră fundamentală, referitoare la obligaţiile pozitive ale Statului Român, în relaţie cu propria sa economie. Nefăcând o analiză de substanţă, Curtea Constituţională s-a ascuns în spatele a două-trei argumente de procedură, care l-ar face să zâmbească amar şi pe un student din anul al II-lea al unei facultăţi serioase de drept. Căci, printre altele, ceea ce Curtea noastră Constituţională a uitat – ori i-a fost frică să vadă – ar fi, în esenţă, următoarele lucruri:

a) Parlamentul României nu este numai unica autoritate legiuitoare a ţării, ci şi organul reprezentativ suprem al poporului român, iar în această calitate, poate interveni în economia ţării chiar şi pe calea înfiinţării unor întreprinderi publice, de factura unui Fond Suveran de Investiţii;

b) în relaţia Parlamentului cu Guvernul, principiul separaţiei puterilor în stat a fost gândit spre a stăvili tentaţia Executivului de a încălca sfera de competenţă a Legislativului şi nu invers;

c) dreptul obiectiv abundă de legi cu caracter individual, prin care au fost înfiinţate universităţi, academii, întreprinderi publice şi alte asemenea subiecte individuale de drept, iar Curtea noastră Constituţională nu a avut nimic de reproşat acestor legi;

d) înfiinţând Fondul, Parlamentul a asociat Naţiunea – titulara suveranităţii! – unui proiect de foarte mare anvergură, pe care, tocmai prin dimensiunea sa, Guvernul nu şi-l putea asuma;

e) în mod expres, legea civilă stabileşte faptul că o persoană juridică de drept public (şi Fondului Suveran de Investiţii tocmai o astfel de calitate urma să-i fie atribuită) poate fi înfiinţată şi prin lege, act aparţinând, prin natura sa, Parlamentului, nu numai prin act administrativ (aşa cum este cazul hotărârii Guvernului).

Ce ne mai rămâne de spus? Doar atât: că am observat la Curtea noastră Constituţională o inexplicabilă frică, amestecată cu un soi de laşitate (aproape de neiertat), în legătură cu şansa de a tranşa o problemă capitală: implicarea Statului Român în propria sa economie.

2 COMENTARII

  1. Domnule Clipa, observ că NU stiți că judecatorii CCR NU sunt magistrați.

    Da, există mai multe legi individuale, dar CCR nu se poate autosesiza. Deci, daca nu a fost sesizată, CCR cum să fi spus ceva referitor la acele legi, asa cum pretindeți dvs.?!? Cand a fost sesizata, CCR chiar a declarat neconstitutionale cateva legi individuale (de ex., Deciziile CCR 118/2018, 777/2017, 574/2014, 970/2007, 600/2005 etc.), INAINTE de promulgare.

    „… în relaţia Parlamentului cu Guvernul, principiul separaţiei puterilor în stat a fost gândit spre a stăvili tentaţia Executivului de a încălca sfera de competenţă a Legislativului şi nu invers;”?!? Dimpotrivă, principiul separaţiei puterilor în stat a fost gandit inclusiv ca Parlamentul, ca for legislativ, să NU intre in sfera de competență a Guvernului.

    Referitor la impiedicarea implicării „Statului Român” în propria sa economie: poate ati vrut sa scrieti „poporul român”, care e reprezentat prin Parlament, căci Statul Român e reprezentat inclusiv de catre Guvern.

    Domnule Clipa ar fi trebuit, in primul rand, sa citiți art.1 din Legea supusa controlului de constitutionalitate si ati fi constatat ca scria ca FSDI ar fi fost organizata in conformitatr cu Legea societatilor nr.31/1990, dar persoanele juridice de drept public, pe care le invocati in acest articol, sunt infiintate in temeiul art.191 Cod civil, de aceea Legea privind infiintarea FSDI a fost declarata NEconstitutionala.

    Legea FSDI, in forma trimisa la promulgare si pe care a verificat-o CCR, e la acest link:
    https://www.senat.ro/legis/PDF/2017/17L506LP.pdf

LĂSAȚI UN MESAJ