Florynell a plătit scump înghețata!

280

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat în cursul zilei de ieri mai multe verificări privind modul în care se desfășoară activitatea de comerț în zona centrală a Municipiului.

Astfel, în Piața Unirii au constatat în fața societății comerciale Florynell SRL se desfășurau activități pentru care reprezentantul acesteia nu a putut prezenta documente legale pentru desfășurarea actelor de comerț.

În fapt, în lateral era amplasată o mașină de înghețată pentru nu exista acord din partea Primăriei Municipiului Timișoara pentru comerț stradal. De asemenea, în fața punctului de lucru se afla amplasată o terasă sezonieră pentru care de asemenea nu exista acord.

Astfel, reprezentatul firmei a fost sancționat conform HCL 139/2011 și HCL 43/2011, care se referă la Regulamentul privind desfășurarea actelor de comerț stradal și Regulamentul privind desfășurarea activităților tip terase, cu două sancțiuni în valoare de 1000 lei fiecare, dispunându-se totodată intrarea în legalitate.

Poliția Locală Timișoara atrage atenția comercianților să respecte legislația din domeniu și să obțină documentația necesară desfășurării activităților comerciale, în caz contrar riscând sancțiuni drastice. Verificările continuă pe aceste linii și în perioada următoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.