22.1 C
Timișoara
luni 22 iulie 2024

Flight Festival își schimbă locul de desfășurare, la ediția care stă să înceapă

Flight Festival începe vineri la Timișoara și se desfășoară, anul acesta, în premieră la Muzeul Satului Bănățean.

Vor fi trei zile de festival, trei scene cu un line-up special și peste 40 de artiști naționali și internaționali.

Evenimentul reunește nume celebre din industria muzicală internațională și locală, precum Bug Mafia, Deliric X Silent Strike & Muse Orchestra, Subcarpați, Bosquito, Grasu XXL, The Mono Jacks și Mario Fresh.

Vedeta ediției din acest an este James Arthur, cântărețul britanic adorat pentru vocea și melodiile sale de succes.

Organizatorii au fost nevoiți să schimbe locația festivalului, după ce la Aerodromul Cioca, au început lucrări de reabilitare.

Lucrul acesta, pe noi ne ajută, ne-am dat seama. Chiar astăzi vorbeam cu băieții dacă eram încă la Cioca, pentru că noi acolo am pornit evenimentul, din păcate nu mai putem să ținem anul ăsta acolo, pentru că aerodromul intră în reabilitare. Atunci ne-am mutat Muzeul Satului, lucru care nu ne încurcă, din contră, ne ajută, pentru că pe căldura asta, vă dați seama dacă eram afară la Cioca, nu știu dacă ne puteam mișca într-un ritm așa de alert. Locația arată spectaculos, oamenii care vor participa la festival nu vor recunoaște Muzeul Satului. S-a schimbat radical în bine. După calculul nostru, în fața scenei, trei oameni pe metru pătrat, ar ar încăpea între 15.000 și 20.000 de oameni”, spune directorul artistic Vlad Gârboni.

Flight Festival 2024 nu se rezumă doar la concerte live. Festivalul pune accent pe educație și cultură, timp de trei zile oferind workshop-uri, dezbateri, expoziții de artă și proiecții de film.

Societatea de Transport Timișoara anunță că suplimentează circulația anumitor mijloace de transport în comun, de vineri până duminică, între orele 18.00 și 3.00. Detalii AICI.

Sursa: https://www.radiotimisoara.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Sărbători culinare la Povergina

Asociația Biserici Înlemnite alături de Asociația My Banat și comunitatea locală din Povergina au organizat sâmbătă, 20 iulie, a doua ediție a Zilelor patrimoniului,...

Cum poți să joci craps la nivel profesionist?

Craps este un joc cu 2 zaruri, unde regulile sunt mai simple decât par la prima vedere. Sunt 4 pariuri bune, care au avantaj...

Citește și :