13 C
Timișoara
vineri 19 aprilie 2024

Fiul unor celebri miliardari din vestul țării, făcut scăpat de judecători. Individul a participat la o percheziție cu cagulă și purtând haine de polițist!

Decizia a fost luată de Tribunalul Bihor, solicitarea de arestare fiind formulată de procurori într-un dosar în care omul de afaceri este trimis în judecată pentru că a accesat ilegal baze de date ale Ministerului de Interne.

Tribunalul Bihor a dispus marţi respingerea propunerii de arestare preventivă a lui Victor Micula, decizia nefiind definitivă.

„S-a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă. Soluţia nu este definitivă, este atacabilă cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare”, a declarat judecătoarea Veronica Ioniţă, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor.

Omul de afaceri Victor Micula (fiul unuia dintre „fraţii Micula, proprietarii uni vast imperiu economic în domeniul băuturilor răcoritoare şi turismului) a fost trimis în judecată în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor îl acuză că a accesat ilegal baze de date ale Ministerului de Interne.

Cu acelaşi prilej, el a participat la o percheziţie cu cagulă şi geacă de poliţist, în acelaşi dosar fiind trimişi în faţa instanţei şi patru subofiţeri de la Poliţia municipiului Oradea, între care unul e pensionar.

Sursa: adevarul.ro

Alte subiecte :

Citește și :