Firme ilegale suspendate din activitate

57

Au fost emise două dispoziții de suspendare a activității a unor companii din Timișoara care funcționează ilegal, respectiv o sală de fitness din zona Bucovina și o spălătorie aflată în cartierul Soarelui.
În conformitate cu legislația în vigoare, administrațiile locale au atribuții cu privire la autorizarea activităților comerciale, dar și pentru controlul și sancționarea nerespectării regulilor. Astfel, Poliția Locală Timișoara a efectuat verificări la mai multe firme de pe raza municipiului Timișoara.
Printre controalele efectuate s-a constatat că o spălătorie de pe strada Mareșal Constantin Prezan și o sală de fitness de pe Calea Torontalului operează fără autorizație comercială, iar firmele au primit numeroase sancțiuni contravenționale.
În cazul firmei de pe Prezan, funcțiunea de spălătorie nu este inclusă în reglementările de urbanism de pe terenul pe care aceasta este amplasată.
De asemenea, structura de tip spălătorie cu fise a fost ridicată fără o autorizație de construire și nu are proprietar declarat. Nu este permisă autorizarea activităților comerciale pentru structurile ilegale.
În cazul sălii de fitness, clădirea în care își desfășoară activitatea nu are autorizație ISU, lipsind ieșirea de evacuare în caz de urgență pentru a putea funcționa legal. În lipsa avizării ISU, nu poate fi emisă nici autorizarea activității comerciale.
Suspendarea activității este dispusă pentru o perioadă de 30 de zile, limita maximă prevăzută de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.