Finanțare europeană pentru educație. Nou corp de clădire la școala numărul 13

81

Primăria Timișoara face ultimii pași pentru proiectul „Construire corp P+1E la Şcoala Gimnazială nr.13, str.G.Muzicescu nr.14” cu finanțare din fonduri europene. După aprobarea devizelor actualizate și aprobarea finanțării proprii, proiectul va intra în linie dreaptă pentru obținerea finanțării din fonduri europene și se va construi o nouă clădire la Școala gimnazială 13. Școala respectivă funcționează într-o clădire construită între anii 1965-1967.

Proiectul iniţial al şcolii prevedea şi realizarea unei săli de sport care, însă, nu a mai fost construită. În prezent, şcoala dispune de 15 săli de clasă, trei laboratoare, două cabinete, o sală de sport improvizată, un cabinet medical şcolar, trei grupuri sanitare, arhivă şi două terenuri de sport. Administraţia şcolii întâmpină dificultăţi în desfăşurarea procesului de învăţământ, atât din cauza numărului insuficient de săli de clasă, ceea ce duce la necesitatea stabilirii orarului în două serii (dimineaţă şi după amiază ), cât şi din lipsa unei săli de sport adecvate.

Pentru asigurarea desfăşurării procesului de învăţământ într-un singur schimb, având în vedere numărul actual de elevi ai şcolii – 735 copii, dar şi posibilitatea creşterii numărului de elevi în viitorul apropiat, s-a optat pentru construirea unui nou corp de clădire cu un etaj. “Vrem să construim acest nou corp pentru a asigura desfășurarea procesului de învăţământ într-un singur schimb. În urma investiției, școala va avea noi săli de clasă și o sală de sport. Suntem în ultima etapă înainte de semnarea contractului de finanțare pentru a obține fonduri europene” a declarat primarul Dominic Fritz.

Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea nivelului educațional prin creșterea accesului și participării la educație și reducerea abandonului școlar. Obiectivele specifice: asigurarea calitativă şi cantitativă a spaţiilor şi dotărilor necesare activităţii educaționale și creșterea numărului de participanți la procesul educațional.

Se va garanta astfel accesul la educație unui număr suplimentar de elevi, iar îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a orelor de curs se va realiza prin crearea unor spaţii moderne. Toate acestea vor contribui la reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii. Pe termen lung, efectele proiectului sunt: îmbunătăţirea condiţiilor de desfășurare a activităților educaționale; extinderea capacităţii şcolilor; promovarea sportului în şcoli prin realizarea sălii de gimnastică; creşterea nivelului de educaţie al locuitorilor, în special a celor din Zona Urbană Marginalizată (ZUM) Freidorf.

Valoare totală a proiectului este de : 3.990.241,12 lei, inclusiv TVA, valoarea total eligibilă: 3.797.162,06 lei, din care 3.607.303,95 lei ( fonduri EU – 95%), 113.914,86 lei ( Buget de Stat – 3%), 75.943,24 lei ( Buget Local – 2%), Total neeligibil: 193.079,05 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.