10.1 C
Timișoara
miercuri 24 aprilie 2024

Fetiță ascunsă sub fustele mamei, pentru a fi scoasă ilegal din ţară

Fetița lor nu avea pașaport, astfel că părinții s-au gândit că îi pot păcăli pe vameși și o pot scoate din țară.

Poliţiştii de frontieră de la Cenad au depistat o fetiță ascunsă de mama sa pe podeaua unui microbuz, sub obiecte de îmbrăcăminte, pentru a o scoate ilegal din România, deoarece nu avea documente legale.

Zilele trecute, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, cetăţeanul român Ionuţ M., în vârstă de 33 ani, conducând un microbuz înmatriculat în Bulgaria. Alături de acesta, călătorea ca pasageră Alberina P., în vârstă de 41 ani, ambele persoane domiciliate pe raza judeţului Dolj.

La controlul mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit ascunsă pe podeaua microbuzului, acoperită cu fusta mamei sale, o persoană minoră, de sex feminin.

În urma verificărilor, a rezultat că fetiţa ascunsă, în vârstă de 12 ani, este copilul pasagerei Albertina P. Aceasta a declarat că intenţiona să-şi ducă fetiţa cu ea în Italia şi a recurs la această metodă deoarece nu avea procură notarială din partea tatălui, iar paşaportul îi expirase.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi participaţie improprie la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 este Gabriela Szabo, campioană olimpică și multiplă campioană mondială la atletism

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, ajunsă la cea de-a șaptea ediție, are deosebita...

Meci greu în etapa intermediară pentru Banat Girls

Alexandria Banat Girls Comloșu Mare începe a doua jumătate a play-out-ului cu o partidă pe teren propriu în fața echipei din...

Citește și :