Festivalul Internaţional de Film CINECULTURA merge mai departe

199

Din 12 până în 17 martie 2018, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara vor fi proiectate 14 filme de calitate, în 11 limbi. Totul, în cadrul festivalului CINECULTURA.

A noua ediţie a festivalului de film, organizat de lectori români și străini, cu sprijinul studenţilor voluntari, va avea loc între 12 și 17 martie.

În acest an CINECULTURA colaborează pentru prima dată cu Festivalul de Film est-european BEAST din Porto (Portugalia). Prin urmare, sâmbătă vor fi difuzate cinci documentare.

În prima zi a festivalului, luni, 12 martie, la ora 19.00 va fi proiectat filmul românesc al Dr. Mihaela Pencov, magistră și language trainer, posesoare de blog care merită „răsfoit” ne va introduce în atmosfera filmului adus în spaţiul universitar, prezentând drama „Vara s-a sfârșit”, regizată de Radu Potcoavă. Prin intermediul Mihaelei ne întâlnim cu spaţiul cinematografic, prin intermediul ecranului ne întâlnim cu copilăria, dar nu cu cea obiectiv imaginată, cu problemele și gadgeturile de acum.

Începând de marţi, puteţi viziona câte două filme pe seară, de la ora 18.00, respectiv 20.00, cu excepţia serii de vineri când filmul din Serbia va fi proiectat de la ora 17.30.
A doua seară de film, 13 martie, începe la ora 18.00 cu o comedie italiană „Scusate se esisto” care cuprinde în imagini, culoare și sunet lupta unei tinere femei care revine în Italia după ce a petrecut destui ani dincolo de graniţele spaţiului numit „acasă”. Filmul german „Tschic”, de la 20.00 a fost regizat de Fatih Akin și este o adaptare a celebrului roman despre doi adolescenţi care pornesc prin lume într-o mașină furată.

Primul film de miercuri, 14 martie, de la ora 18.00 transpune spectatorii în Angola anilor ’60. Filmul lui Zézé Gamboa, „O grande Kilapy”, urmărește viaţa tânărului „bon vivant” Joãozinho, care trăiește la limita legii și a acceptabilităţii morale, în pofida societăţii dominate de rasism și prejudecăţi.

„Polina, danser sa vie”, filmul de la 20.00, desface iţele unei alte povești de viaţă: o balerină ambiţioasă din Rusia emigrează în Franţa, căutând gustul succesului.
Ziua de joi, 15, are accente și tonuri grave, iar filmul austriac „Gruber geht” de la 18.00 este adaptarea regizoarei Marie Kreutzer a unui roman despre un businessman egocentric, diagnosticat cu cancer. Totul e bine când se termină cu…

”A mãe é que sabe”, o comedie portugheză din care nu lipsesc condimentele puternice: conflictul între generaţii, încurcăturile cotidiene și reuniunea de familie.

Maratonul cinematografic de vineri, 16, începe la 17.30 cu producţia sârbească „Santa Maria Della Salute”. Filmul e o călătorie în anii romantismului și spune povestea iubirii deloc clișeice dintre faimosul poet sârb Laza Kostić și o tânără de nouăsprezece ani.
Backgroundul filmului spaniol de la 20.00 Felices 140 este tot un soi de reuniune. Petrecerea cotește însă imprevizibil când invitaţii află ceva de neignorat: gazda a câștigat recent la loterie.

Ziua de sâmbătă este o materializare a colaborării dintre Cinecultura și BEAST. Festivalul din Portugalia a fost fondat de un timișorean și are ca scop prezentarea filmului est-european în Portugalia. Așadar, în cadrul festivalului Cinecultura vor fi difuzate cinci documentare, selectate din secţiunea EAST DOC a ediţiei de anul trecut a festivalului BEAST.

Prin urmare, seara începe la ora 18.00 cu documentarul sârbesc „Girls who Cut their Hair Short”, de Jelica Jerinić și continuă cu o coproducţie moldovenescă-norvegiană „Good Morning Transnistria”, de Fabien Greenberg și Bård Kjøge Rønning. La ora 20.00 vor urma:
„The Pit”, un film ucrainean, de Anton Yaremchuk, producţia poloneză-israeliană Miss Holocaust, de Michalina Musielak și Irena Siedlar. Seara de cinecultură se va încheia cu filmul leton „Garages”, de Katrīna Neiburga.

Filmele vor fi în limba de origine, cu subtitrări în engleză sau română. Intrarea este, ca în ceilalţi ani, gratuită. Acest lucru se datorează sponsorilor, ambasadelor și institutelor culturale ale ţărilor participante, caselor de producţie, regizorilor chiar, și voluntarilor.

Program:
Luni, 12 martie 19:00 Opening Ceremony Vara s-a sfârșit (2016) România
Marţi, 13 martie 18:00 Scusate se esisto (2014) Italia 20:00 Tschick (2016) Germania
18:00 O grande Kilapy (2012) Portugalia, Angola, Brazilia
Miercuri, 14 martie 20:00 Polina, danser sa vie (2016) Franţa
Joi, 15 martie 18:00 Gruber geht (2015) Austria 20:00 A mãe é que sabe (2016) Portugalia
Vineri, 16 martie 17:30 Santa Maria della Salute (2016) Serbia 20:00 Felices 140 (2015) Spania
Sâmbătă 17 martie 18:00 20:00 Girls who cut their hair short (2016) Good morning Transnistria (2016)
The Pit (2016) Miss Holocaust (2017) Garages (2016)

Mai multe informaţii găsiţi pe: www.cinecultura.ro.
Mai multe informaţii despre BEAST: https://beastfilm.pt.
Organizatori: Österreichischer Akademischer Austauschdienst (OeAD), Deutscher Akademischer Austauschdienst (DAAD), Lettorato Italiano UVT, Centrul de Limba Portugheză – Camões, Instituto da Cooperação e da Língua, I.P. Portugal, Srpski Lektorat u Temishwaru, Instituto Cervantes Bucarest, Universitatea de Vest din Timişoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.